S-au izbit de copac și s-au făcut praf. Tragedie provocată de un bulgar

S-au izbit de copac și s-au făcut praf. Tragedie provocată de un bulgar

Un bărbat a murit și alte două persoane sunt grav rănite în urma unui accident care a avut loc, pe DN38, în județul Constanța, pe fondul oboselii la volan. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Constanța.

Accidentul a avut loc în jurul orei 5:45 pe DN38, dinspre Agigea către punctul de frontieră Negru Vodă. La kilometrul 41, în apropierea localității Comana, șoferul, un cetățean bulgar de 27 de ani, se pare că a pierdut pierdut controlul direcției de mers, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Marius Niculescu.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a unui bărbat de 52 de ani, pasager pe locul din dreapta față și rănirea șoferului și a unei tinere de 26 de ani, pasageră pe bancheta din spate, toți trei, din Dobrici, Bulgaria. Echipaje medicale cu trei ambulanțe au ajuns la locul faptei. În ciuda încercărilor de resuscitare, victima de 52 de ani a fost declarată decedată. Celelalte două victime au fost transportate la Urgența Spitalului Județean Constanța.

În urmă cu puțin timp și pe A2, la kilometru 176, în județul Constanța, a avut loc un accident de circulație. La fața locului au intervenit salvatoriil de la ISU Cernavodă, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj medical de prim răspuns SMURD B. Două persoane, un bărbat și o femeie, erau încarcerate, fiind conștiente, colaborante. Victimele au fost extrase si predate echipajului medical SMURD B si echipajului medical SAJ. Urmează să fie transportate la spital. (Foto IPJ Constanța)

Ne puteți urmări și pe Google News