S-a aflat cum joacă Rusia pe degete Guvernul de la Chișinău. Stare de urgență
- Catalin Pena
- 21 ianuarie 2022, 11:05
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii şi dezvoltării regionale de la Chișinău, a anunțat joi după-amiază că societatea MoldovaGaz a achitat integral către Gazprom avansul pentru luna ianuarie, după ce tot ieri parlamentul Republicii Moldova instituise starea de urgenţă în sectorul energetic.
Apoi, MoldovaGaz a anunţat că valoarea transferului către Gazprom a constituit 34,375 milioane de dolari, aceasta fiind tranşa finală din cele 63 milioane de dolari care trebuiau să fie achitate pentru ianuarie.
„Acest fapt a fost posibil graţie sprijinului guvernului Republicii Moldova, inclusiv alocării a 469 milioane lei ca avans pentru compensaţiile pentru gaze naturale pentru populaţie, amânarea plăţilor TVA la bugetul de stat şi transferurilor către compania Energocom", a precizat compania moldovenească într-un comunicat de presă.
Starea de urgență
Parlamentul de la Chişinău a votat joi declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru următoarele 60 de zile, după ce Gazprom a transmis, abia pe 19 ianuarie, o scrisoare MoldovaGaz prin care a ameninţat cu sistarea gazelor naturale dacă Republica Moldova nu-şi va achita un avans pentru luna ianuarie în suma de 63 milioane de dolari până în 20 ianuarie.
Republica Moldova şi Gazprom au semnat un contract pentru livrarea gazelor pe cinci ani, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie trecut şi care prevede ca Republica Moldova să achite un avans de plată până în data de 20 a fiecărei luni.
Este a doua oară în ultimele trei luni când Republica Moldova intră în stare de urgență din cauza ultimatumurilor transmise de Gazprom.
În noiembrie 2021, Parlamentul de la Chișinău a aprobat alocarea din bugetul țării a 1,4 miliarde de lei moldovenești pentru a acoperi deficitul de lichidități al SA „MoldovaGaz”.
Șeful acestei companii, Vadim Ceban, susține că a încercat să contracteze credite de la băncile moldovenești pentru a acoperi gaura, dar acestea ar fi refuzat creditarea din cauza datoriilor istorice pe care le are întreprinderea.
Pe de altă parte, Gazprom a respins cererea Chișinăului de amânare a plății pentru luna ianuarie cu două săptămâni și a comunicat despre aceasta abia miercuri, 19 ianuarie.
Așa că Guvernul a avut nevoie de instituirea stării de urgență pentru a putea interveni rapid și prin metode netradiționale în soluționarea crizei.
S-a aflat cum joacă Rusia pe degete Guvernul de la Chișinău. Starea de urgență
Șeful MoldovaGaz a spus că tariful la gazele naturale pentru populație ar trebui mărit din nou – de data aceasta de la 11,08 lei metrul cub, până la 15 lei, după ce Gazprom a scumpit, luna aceasta, gazele pentru Moldova cu 200 de dolari – până la 646 de dolari mia de metri cubi.
Asta în condițiile în care, după ultima majorare, tot mai puțini consumatori sunt capabili să-și achite facturile.
În opinia deputatului PAS, Oazu Nantoi, Gazprom încearcă să provoace o criză socială în Republica Moldova și să destabilizeze situația politică:
„Care sunt acei factori care au determinat schimbarea atitudinii Gazprom-ului? În opinia mea, aceasta s-a întâmplat pe 15 noiembrie 2020 (victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale) și pe 11 iulie 2021 (victoria PAS la alegerile parlamentare anticipate – n.n.), când cetățenii, prin votul lor liber exprimat, i-au înlăturat de la guvernare pe kuliocarii (șpăgarii) care primeau bani inclusiv de la Gazprom.
Trebuie să ne mobilizăm! Marfa consumată trebuie achitată și trebuie să învățăm a economisi. Dar, totodată, trebuie să spunem foarte ferm: suveranitatea țării și demnitatea cetățenilor nu poate fi subiect de târg cu nimeni, inclusiv cu Gazprom”.
Condițiile impuse de Gazprom
Acum s-a aflat ce condiții a pus Gazprom Republicii Moldova când s-a negociat, în decembrie 2021, prelungirea vechiului contract.
Chișinăul a recunoscut, oficial, că asemenea condiții au existat, precizând doar că ele erau legate de subiectul transnistrean.
Dar pe lângă condițiile legate de subiectul transnistrean, neoficial se știe că Gazprom a impus în schimbul unui preț „mai bun” și altfel de condiții, cum ar fi asumarea unei „datorii istorice” de peste 700 de milioane de dolari a MoldovaGaz pe care Chișinăul nu o recunoaște și amânarea implementării de către Republica Moldova a pachetului energetic trei al UE, care prevede liberalizarea pieței energetice, inclusiv prin separarea cumpărătorului de vânzător, atât pe piața de gaze, cât și pe cea de energie electrică. Această ultimă condiție Chișinăul a acceptat-o, dar numai pentru o perioadă de un an, informează dw.com.