S-a adoptat! Se închid piețele, se interzic petrecerile și deplasările în timpul nopții, masca devine obligatorie
- Dan Andronic
- 6 noiembrie 2020, 06:30
Guvernul Orban a adoptat Hotărârea 52 a Comitetului pentru Situații de Urgență. O decizie care conține măsuri extrem de dure.
Hotărârea 52 din 05.11.2020 a fost adoptată în cursul nopții de către Comitetul pentru Situații de Urgență. Evenimentul Zilei o prezintă în integralitatea ei. Potrivit acesteia se introduce în fapt o stare de carantină generalizată. Documentul, intitulat HOTĂRÂRE nr. 52 din 05.11.2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 stabilește că sunt interzise deplasările în timpul nopții, că masca devine obligatorie pe tot teritoriul României.
Iată cele mai importante prevederi ale acesteia:
Art. 1 Începând cu data prezentei hotărâri la nivel național, se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoare ratei de incidență cumulate a cazurilor din ultimele 14 zile.
Art. 2 Toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați au obligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, se organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 1 oră.
Art. 3 (1) În localitățile/județele unde valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depășește 3/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 06.00.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 22.00 – 06.00 pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale șiînapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță precum și pentru achiziționarea demedicamente.
(...)
(4) Prin excepție de prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 22.00 – 06.00 pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale șiînapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță.
Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată înprealabil.
(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.