Rușii susțin că au lovit Ucraina cu racheta hipersonică Oreşnik
- Mădălina Sfrijan
- 9 ianuarie 2026, 13:13
Sursă foto: X.comRusia a lansat în noaptea de joi spre vineri atacuri asupra unor „ţinte strategice” din Ucraina, folosind racheta hipersonică Oreşnik, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova, citat de AFP. Ruşii nu au menționat câte lovituri au fost efectuate sau care au fost ţintele, afirmând că atacul a fost o reacţie la presupusul atentat asupra reşedinţei preşedintelui Vladimir Putin.
Rusia a folosit racheta hipersonică Oreşnik
Acuzațiile privind presupusul atac asupra reședinței președintelui Vladimir Putin au apărut la sfârșitul lunii decembrie, intensificând tensiunile între cele două puteri. Moscova a susținut că incidentul ar fi fost un atentat orchestrat de autoritățile de la Kiev, folosindu-l pentru a justifica recentele acțiuni militare. Ucraina a respins însă aceste acuzații, catalogând informațiile drept false și negând orice implicare.
Conform sursei, atacurile cu rachetă hipersonică au avut loc la câteva ore după ce Moscova a amenințat că trupele europene desfășurate în Ucraina într-un viitor acord de pace vor fi considerate „ținte legitime” și după ce Statele Unite au capturat miercuri un petrolier sub pavilion rus.
Lovituri lansate asupra infrastructurii critice
Autoritățile din Lviv, în vestul Ucrainei, au raportat mai multe explozii și un atac cu rachetă balistică asupra infrastructurii critice. Conform Comandamentului Aerian „Vest” al Forțelor Aeriene Ucrainene, racheta „se deplasa cu aproximativ 13.000 de kilometri pe oră, urmând o traiectorie balistică”, iar tipul său va fi confirmat după examinarea componentelor.
Această viteză este de aproximativ zece ori mai mare decât viteza sunetului. Printre puținele proiectile capabile să atingă asemenea viteze se numără racheta rusă Oreşnik, pe care Vladimir Putin a prezentat-o ca zburând cu Mach 10. Rusia a folosit pentru prima dată racheta Oreşnik în Ucraina în noiembrie 2024.
Rusia, pierderi semnificative în urma atacurilor din decembrie
Conducerea militară de la Kiev susține că atacurile cu drone din decembrie au provocat pierderi în rândul armatei ruse egale sau chiar mai mari decât noile mobilizări efectuate de Moscova în aceeași perioadă.
Oleksandr Sîrski, comandantul forțelor armate ucrainene, a declarat pentru TVP World că peste 33.000 de militari ruși au fost „neutralizați” în decembrie, potrivit cazurilor confirmate prin materiale video. El a afirmat că pierderile reale ar putea fi mai mari și că acestea se apropie de estimările recrutărilor lunare ale Rusiei, între 30.000 și 35.000 de soldați.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.