Rusia reclamă Statele Unite la ONU. Serghei Lavrov nu a primit viză pentru America

Rusia reclamă Statele Unite la ONU. Serghei Lavrov nu a primit viză pentru America Sursa foto. EVZ

Rusia susține că nu a primit nici un răspuns la solicitarea de acordare a vizelor americane destinate delegației sale ce urmează să participe la reuniunea anuală a Adunării Generale ONU. Evenimentul este programat pentru luna septembrie și urmează să se desfășoare la New York. Rusia a cerut 56 de vize pentru ministrul de externe Serghei Lavrov şi colaboratorii săi.

Rusia a solicitat Statelor Unite, acordarea unui număr de 56 de vize care să permită ministrului Serghei Lavrov şi delegaţiei sale să se deplaseze la New York. Oficialii de la Moscova intenționează să participe la reuniunea anuală a Adunării Generale la ONU în această lună. Până în prezent, Moscova nu a primit nici un răspuns la cererile sale.

Într-o scrisoare adresată secretarului general al ONU, Antonio Guterres, ambasadorul rus la Naţiunile Unite, Vasili Nebenzia, a declarat că această situaţie este „alarmantă”. El a atras atenția că în ultimile luni, administrația americană a „refuzat constant să acorde vize de intrare” unui număr de delegaţi ruşi pentru alte evenimente de la ONU.

Vasili Nebenzia afirmase că cererile respective fuseseră depuse la Ambasada SUA din Moscova. Cele 56 de vize cerute de Moscova cuprind o echipă de diplomaţi care ar urma să vină în SUA pentru a pregăti sosirea lui Serghei Lavrov şi a delegaţiei sale pentru reuniunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU la New York, preconizată să înceapă la 20 septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

sursa foto: wikipedia

Reacția Departamentului de Stat

În replică, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a subliniat că Statele Unite îşi iau în serios obligaţiile în calitate de gazdă a ONU. Oficialul a mai spus că dosarele pentru vize sunt confidenţiale în virtutea legii americane şi că nu pot fi comentate cazuri individuale. În virtutea „acordului privind sediul” ONU din 1947, SUA sunt obligate în general să autorizeze accesul diplomaţilor străini la Naţiunile Unite. Cu toate acestea, Washingtonul afirmă că poate refuza eliberarea unor vize din motive ce țin de „securitate, terorism şi politică externă”.

„Procesăm sute de vize în fiecare an pentru delegaţii Federaţiei Ruse la evenimentele de la ONU”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Acesta a mai precizat că pentru a fi procesate în timp util, cererile de viză trebuie depusă cât mai repede cu putință.

„În special este important de ştiut că din cauza acţiunilor nejustificate ale Rusiei împotriva ambasadei noastre la Moscova, inclusiv concedierea forţată a personalului local şi a cetăţenilor din ţări terţe, ceea ce ne-a limitat sever personalul şi capacitatea de a procesa vize”, a explicat acelaşi purtător de cuvânt.

Sursa foto: EPA/MAXIM SHIPENKOV / POOL

SUA a impus sancțiuni împotriva lui Lavrov

SUA interzic de mai mult timp diplomaţilor ruşi la ONU şi delegaţiilor ruseşti în vizită să se deplaseze la o distanță mai mare de 40 de kilometri de New York. Pentru deplasări mai lungi este nevoie de acordul prealabil al Washingtonului.

În februarie, Washingtonul a impus sancţiuni împotriva lui Serghei Lavrov, acuzându-l că este „direct responsabil de noua invazie neprovocată şi ilegală a Rusiei în Ucraina”. Sancţiunile îngheaţă toate averile pe care Serghei Lavrov ar putea să le aibă în SUA şi interzic în general americanilor să aibă de a face cu el, potrivit Reuters.