Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump, susține că agenții FBI au fost scăpați de sub control când i-au pecheziționat apartamentul. Fostul primar al New York-ului a mai spus că FBI a demarat această acțiune deoarece îl urăște pe Donald Trump, fostul președinte al SUA.

În urmă cu o săptămână, agenții FBI au percheziţionat apartamentul din New York al lui Giuliani, devenit ulterior avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, şi au confiscat dispozitive electronice din locuinţă, transmite Reuters, preluând un articol din New York Times.

Procurorii din Manhattan anchetează afacerile lui Giuliani în Ucraina.

Punerea în executare a mandatului de percheziție este o măsură extraordinară a procurorilor împotriva unui avocat, cu atât mai mult a avocatului unui fost preşedinte, şi constituie un punct de cotitură major în ancheta care îl vizează pe Giuliani.

Doi foşti asociaţi ai lui Rudy Giuliani, Lev Parnas şi Igor Fruman, sunt inculpaţi pentru că s-ar fi folosit de o firmă fantomă pentru a face o donaţie ilegală de 325.000 de dolari pentru realegerea lui Donald Trump.

Lev Parnas şi Igor Fruman au lucrat cu Giuliani pentru a-l ajuta pe fostul primar al New York-ului să caute informaţii compromiţătoare despre Joe Biden, pe când acesta era candidat prezidenţial, şi despre fiul acestuia Hunter.

„În jurul orei șase dimineața am auzit o lovitură puternică în ușa apartamentului meu. Afară erau o mulțime de agenți ai FBI”, a spus Giuliani pentru Fox News.

„De obicei, o persoană care a fost un fost asistent al procurorului SUA, un primar, un avocat al președintelui SUA, primește o citație, nu percheziții la domiciliu”, a mai spus acesta.

„Singurii avocați care sunt vizați de această acțiune sunt avocații lui Donald Trump. Trump se află într-o categorie specială, deoarece nu are drepturi constituționale”, a mai spus acesta.

„Nu mai gândesc rațional și nu mai au decență. Au probleme etice serioase și sunt conduși de obsesia pe care o au pentru Trump”, a spus Giuliani.

„Încearcă să-mi însceneze, să găsească ceva pe care o pot cataloga drept infracțiune, o încălcare tehnică, o greșeală pe care am făcut-o”, a mai spus fostul primar, scrie The Sun.