Românul care și-a ucis familia în accidentul din Italia a fost pus în libertate

Românul care și-a ucis familia în accidentul din Italia a fost pus în libertate

Românul care a comis accidentul rutier din Italia, la începutul acestei luni, în urma căruia au murit patru persoane, doi adulți și doi copii, va putea reveni în țară.

Judecătorii Tribunalului din Florența au dispus revocarea măsurii arestului la domiciliu în cazul lui Emil Ciurar, de 30 de ani și au stabilit că poate fi judecat în libertate. El poate rămâne în Italia sau poate să se înroarcă în România, după cum dorește.

Potrivit presei italiene, avocatul românului a asigurat autoritățile de cercetare penală că Emil Ciurar se va pune la dispoziția anchetei ori de câte ori va fi nevoie și nu va încerca să se sustragă urmăririi penale.

La începutul lunii, pe 5 iunie, românul Emil Ciurar care conducea un Volkswagen Sharan, în care se mai aflau opt persoane, părinții săi, soția și patru copii, a adormit pentru câteva minute la volan, pe Autostrada A1, în Italia. A fost suficient pentru ca vehiculul să iasă de pe carosabil și să lovească un TIR parcat pe marginea șoselei, într-un refugiu.

Impactul a fost atât de puternic încât patru persoane, părinții lui Emil Ciurar și doi dintre copiii acestuia, o fetiță de doar opt luni și un băiețel de 10 ani au murit pe loc. Soția bărbatului și ceialalți doi copii au suferit răni grave și au fost transportați la un spital din Florența, pentru îngrijiri medicale. Doar șoferul, Emil Ciurar, a fost singurul dintre cei care se aflau în autoturism care a scăpat nevătămat.

El a fost găsit de autoritățile care au intervenit la accident, într-o stare de disperare, strigându-și rudele decedate.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul se afla de foarte multe ore la volan, parcurgând câteva mii de kilometri, din România și până în Italia cu doar câteva scurte popasuri. Astfel, au stabilit aceștia, tragedia s-a produs pe fondul acestei stări de oboseală accentuată

În primă fază, judecătorii italieni au decis ca Emil Ciurar să fie arestat la domiciliu, la rudele sale din Napoli, însă i-au permis să meargă în România, în localitatea Reteag din Bistrița-Năsăud, ca să participe la înmormântarea rudelor sale. Anchetatorii i-a pus condiția să revină în Italia, pentru continuarea cercetărilor.

Noi detalii despre tragedia din Toscana. Pedeapsa uriașă pe care o riscă șoferul român

Cerința românului care și-a ucis familia în accidentul din Italia. Curtea din Arezzo, pusă la grea încercare

Ne puteți urmări și pe Google News