Românii evită vaccinul AstraZeneca. Confirmarea vine chiar de la șeful CNCAV

Românii evită vaccinul AstraZeneca. Confirmarea vine chiar de la șeful CNCAVSursa foto Dreamstime

Românii evită să se vaccineze împotriva COVID-19 cu serul produs de compania AstraZeneca, confirmă șeful CNCAV, Valeriu Gheorghiță.

Românii evită să se imunizeze cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca. Informația a fost confirmată chiar de președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.

Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat, la Giurgiu, că a observat o scădere a adresabilităţii populaţiei pentru noul vaccin de la AstraZeneca. El a subliniat că toate vaccinurile folosite în România sunt autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi s-au dovedit a fi sigure.

„Ceea ce într-adevăr am observat este o scădere a adresabilităţii persoanelor în centrele de vaccinare cu vaccin de la AstraZeneca şi cred că aici este foarte important să continuăm partea de comunicare (...). Important este, în final, ca fiecare om să aibă acces la suficiente informaţii astfel încât să decidă ceea ce doreşte să facă şi tipul de vaccin pe care îşi doreşte să îl folosească”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Potrivit spuselor sale, este important ca oamenii să înțeleagă faptul că toate vaccinurile puse la dispoziție de autorități sunt foarte bune.

„Este important să înţelegem că cel mai bun vaccin pentru fiecare dintre noi este cel pe care îl avem la îndemână. Toate vaccinurile pe care astăzi le avem în România sunt vaccinuri care au fost autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentului, vaccinuri care s-au dovedit a fi sigure”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghita

Valeriu Gheorghiță vizită la centre de vaccinare din Giurgiu

Valeriu Gheorghiță și secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, au fost, vineri dimineaţă, în localitatea Hotarele din judeţul Giurgiu. Aici au discutat cu cetăţenii programaţi la vaccinare şi cu personalul medical. Vizita a continuat la alte două centre active în municipiul Giurgiu.

„Am fost impresionat de vizita în aceste centre, de modul în care se desfăşoară procesul de vaccinare (...). Obiectivul campaniei trebuie sa rămână asigurarea unui mediu favorabil şi sigur pentru cei care aleg să se vaccineze. Este important să continuăm procesul de vaccinare, inclusiv prin consistenţa informaţiilor furnizate publicului, aspect extrem de important pentru susţinerea opţiunilor semenilor în ceea ce priveşte vaccinarea”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Reprezentanţii CNCAV au reiterat faptul că vaccinarea este calea pentru depăşirea pandemiei.