ROMÂNIA se alătură comunității INTERNAȚIONALE. Zi de sărbătoare MONDIALĂ. Ce trebuie sa faci ASTĂZI

ROMÂNIA se alătură comunității INTERNAȚIONALE. Zi de sărbătoare MONDIALĂ. Ce trebuie sa faci ASTĂZI

Astăzi este ziua mondială a spălatului pe mâini, marcată anual pe data de 15 octombrie la nivel mondial, fiind desfășurate o serie de acțiuni cu tematică, inclusiv în România.

Pentru a crește gradul de informare privind importanța și necesitatea spălatului pe mâini, Organizația Mondială a Sănătății susține acțiunile desfășurate în această zi, acțiuni care au la bază o temă stabilită de Global Handwashing Partnership. Simplul act de spălare al mâinilor cu săpun poate reduce riscul de boli diareice la copii cu până la 47 la sută, potrivit OMS. Spălarea corectă a mâinilor cu săpun este printre cele mai eficiente și ieftine metode de prevenire ale acestor boli. Spălarea mâinilor are efecte pozitive nu doar asupra sănătății și a nutriției, dar și asupra educației, economie și a veniturilor proprii, informează jurnaliștii de la AGERPRES.

În fiecare an, cu acest prilej, peste 200 de milioane de persoane, din peste 100 de țări, sunt implicate în acțiuni de informare cu privire la necesitatea spălării mâinilor, susținute de instituții guvernamentale și internaționale, organizații ale societăților civile, ONG-uri, companii private sau persoane fizice. Școlile sunt implicate în desfășurarea de activități de promovare a igienei, în special în țări din Africa și Asia. Potrivit UNICEF, Ziua mondială a spălatului pe mâini reprezintă o ocazie bună pentru a promova igiena la nivel mondial în rândul copiilor, avându-se în vedere bolile de care suferă aceștia, precum cele diareice și respiratorii.

Ziua mondială a spălatului pe mâini este promovată și susținută de Parteneriatul Global Public-Privat pentru spălarea mâinilor (The Global Public-Private Partnership for Handwashing — PPPHW).