Doina Gradea. sursa: EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Prea multă ură, prea puțină construcție. Dacă mâine PSD ar dispărea, ar dispărea și problemele României?
Eu una am o întrebare pe care cred că ar trebui să ne-o punem cu toții, indiferent de opțiunea politică: dacă mâine PSD ar dispărea complet din viața publică, ar dispărea și problemele României?
După felul în care arată dezbaterea publică din ultimii ani, ai putea crede că da. Pentru orice merge prost există deja un răspuns, un punctaj ca să fiu mai precisă, pregătit. PSD este de vină. Dacă economia încetinește, PSD este de vină. Dacă există inflație, PSD este de vină. Dacă există blocaje administrative, PSD este de vină. Dacă partidele aflate la putere se ceartă între ele, tot PSD este de vină. Dacă este nominalizat premier un lider PNL, PSD este evident de vină.
România nu mai caută soluții, ci vinovați
Am ajuns într-un punct ciudat și periculos al politicii românești. Nu mai căutăm soluții, căutăm doar vinovați. Nu mai discutăm despre ce trebuie făcut, ci despre cine trebuie arătat cu degetul. Și aici este adevărata problemă.
România traversează poate cea mai gravă criză de identitate, de leadership din ultimele decenii. Nu pentru că nu avem oameni aflați în funcții. Avem. Nu pentru că nu avem partide. Pentru că avem. Nu pentru că nu avem instituții. Avem și instituții.
Nu mai avem însă ceva esențial: ASUMAREA.
În trecut, liderii puteau greși. Uneori grav. Dar exista măcar ideea că cineva trebuie să răspundă pentru acele greșeli. Astăzi asistăm la un fenomen nou. Nimeni nu greșește niciodată. Nimeni nu este responsabil pentru nimic. Nimeni nu își asumă consecințele propriilor decizii.
Dacă un guvern eșuează, de vină este opoziția. Dacă un partid pierde alegeri, de vină sunt alegătorii care nu au înțeles mesajul. Dacă un lider este contestat, de vină sunt adversarii politici, presa, rețelele sociale sau “sistemul”.
Puterea fără responsabilitate. Întotdeauna există un vinovat. Mai puțin cel care a luat decizia.
Vedem acest lucru zilnic. Partide care conduc și care se comportă ca și cum ar fi în opoziție. Nici nu are sens să dau exemple pentru că le știți aât de bine… Lideri care dețin puterea, dar vorbesc permanent despre greșelile altora. Oameni aflați în funcții importante care explică ore întregi de ce nu se poate face ceva, dar foarte rar ce au făcut concret pentru a rezolva problema.
În loc să vedem proiecte, vedem conflicte. În loc să vedem construcție, vedem demolare. În loc să vedem viziune, vedem răfuieli politice.
Energia publică este consumată într-un război permanent. Fiecare tabără își mobilizează susținătorii împotriva unui dușman. Fiecare zi aduce o nouă vină, un nou scandal, un nou responsabil de serviciu. Numai că România nu se dezvoltă din acuzații.
Niciun spital nu se construiește din postări furioase. Nicio autostradă nu apare din conferințe de presă. Nici o reformă nu se face din etichetarea adversarului drept sursa tuturor relelor.
Cum au dispărut liderii și au apărut comunicatorii
Țările care merg înainte au lideri care înțeleg că puterea vine la pachet cu responsabilitatea. Că în momentul în care ai primit mandatul de a conduce nu mai poți da vina la infinit pe ceilalți. La un moment dat, trebuie să răspunzi pentru rezultate.
Poate că acesta este marele test al clasei politice de astăzi. Nu să găsească încă un vinovat. Nu să inventeze încă un dușman. Nu să transforme fiecare dezbatere într-un proces public. Ci să aibă curajul să spună o propoziție simplă, pe care românii o aud tot mai rar: “Am greșit. Îmi asum.” Până atunci, vom continua să asistăm la aceeași piesă. Actorii se schimbă. Partidele se schimbă. Funcțiile se schimbă. Dar scenariul rămâne identic.
Cineva trebuie să fie de vină.
Și tocmai de aceea întrebarea rămâne valabilă: dacă mâine PSD ar dispărea, ar dispărea și problemele României? Sau am descoperi, poate pentru prima dată, că adevărata problemă nu este existența unui adversar politic, ci incapacitatea celor aflați la putere de a-și asuma propriile decizii și propriile greșeli?
Poate că abia atunci am începe să vorbim despre ceea ce contează cu adevărat: nu despre cine este vinovat, ci despre cine este capabil să construiască. Poate că problema României nu este PSD. Poate că problema României nu este PNL. Poate că problema României nu este USR.
Poate că problema majoră a României este că am ajuns să acceptăm o clasă politică pentru care vina este întotdeauna a altora și meritul întotdeauna al lor. Și la fiecare tur de alegeri, alegem răul cel mic. Greșit!
Trăim într-o țară în care nimeni nu greșește. Nimeni nu răspunde. Nimeni nu pleacă. Nimeni nu își asumă.
Deja toata scena politică este extrem de previzibilă. Amuzant, nu? Ar putea să fie de râs dacă nu ar fi trist pentru că este vorba despre noi, despre ceea ce urmează.Toți, dar absolut toți, caută vinovați. Nimeni nu caută oglinda. De ani de zile ni se spune că, dacă dispare adversarul politic, România va înflori. Dar adversarii s-au schimbat, guvernele s-au schimbat, președinții s-au schimbat și problemele au rămas.
Pentru că adevărata criză a României nu este una economică. Nu este nici măcar una politică. Este o criză de caracter. O criză a oamenilor care vor puterea, dar nu și responsabilitatea care vine odată cu ea. Iar până când primul lider important nu va avea curajul să iasă în fața românilor și să spună simplu: “Am greșit. Îmi asum.”, vom continua să ne învârtim în cerc, schimbând vinovații, dar păstrând exact aceleași probleme.
Oameni politici, înțelegeți că România nu mai are nevoie de vânători de vinovați. România are nevoie de oameni care să își asume răspunderea. Pentru că o țară nu se construiește cu degetul îndreptat spre adversar. Se construiește doar cu mâinile celor care au curajul să răspundă pentru ceea ce fac. Iar astăzi, acesta pare să fie cel mai rar lucru din politica românească.
Recomandările noastre
