România, sufocată de păcănele. Jocurile de noroc, lovite de OUG

România, sufocată de păcănele. Jocurile de noroc, lovite de OUG Sală jocuri Sursa foto: Arhiva EVZ

Guvernul intensifică lupta cu jocurile de noroc. Pe lângă faptul că au fost majorate taxele, jocurile de noroc au fost interzise în baruri.

Jocurile de noroc puse la colț de Guvernul României. Premierul Marcel Ciolacu a adoptat, în ședința de Guvern de joi, o Ordonanță de Urgență prin care vor fi reglementate jocurile de noroc în România. În acest OUG sunt prevăzute mai multe măsuri. Acestea vor provoca un adevărat cutremur în lumea jocurilor de noroc.

Spre exemplu, jocurile nu vor mai putea funcționa decât dacă au societatea înregistrată în România. De asemenea, se va limita drastic spațiul de publicitate pe care îl pot cumpăra organizatorii de jocuri de noroc.

O altă lovitură extrem de dură pentru această industrie este interdicția de a comercializa alcool în spațiile destinate jocurilor de noroc. În cazinouri alcoolul este distribuit gratuit jucătorilor. De acum acest lucru va fi interzic. Jocurile de tip slot-machine nu vor mai putea funcționa în baruri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Jocurile de noroc, interzise în baruri/ Sursa: arhiva EVZ

Executivul despre majorarea taxelor la jocurile de noroc

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a explicat creșterea taxelor pentru jocurile de noroc.

„Guvernul a aprobat astăzi o ordonanţă de urgenţă prin care se stabilesc niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, care se plătesc anual, precum şi a taxelor speciale şi a garanţiilor depuse de companiile din acest domeniu”, a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Se interzic păcănelele în baruri.

Conform OUG nu va fi permisă vânzarea de băuturi alcoolice în sălile în care există jocurile de noroc. Nu se va putea realiza nici o împărțire a spațiului. Adică să fie într-o parte bar și în cealaltă sală de jocuri. Totodată, cor avea dreptul să activeze în domeniul jocurilor de noroc doar companiile care sunt înregistrate în Romania. Guvernul încearcă să prevină situația în care o companie câștigă bani în România, dar trimite întreg profitul în afara țării. Totodată, se limitează spațiul de reclamă pentru jocurile de noroc.