România și-a aflat adversarii din Liga Națiunilor. Misiune complicată pentru „tricolori”

România și-a aflat adversarii din Liga Națiunilor. Misiune complicată pentru „tricolori”sursa: Facebook

Naționala României a aflat ce adversari va înfrunta în Liga B a Ligii Națiunilor, după tragerea la sorți ce s-a desfășurat în această seară. Naționala pregătită încă de Mircea Lucescu urmează să evolueze contra Poloniei, Bosniei și Suediei.

România dă peste Polonia, Bosnia și Suedia

Inițial, în grupă intrase Kosovo, dar pentru că UEFA a impus restricție kosovarilor și bosniacilor, care nu se pot întâlni, a fost aleasă Suedia.

Naționala României a jucat cu Bosnia, ultima dată, în preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Și a pierdut acasă cu scorul de 0-1 și în deplasare cu 1-3.

România a evoluat contra Poloniei în preliminariile Campionatului European găzduit de Anglia în 1996. „Tricolorii” au câștigat cu scorul de 2-1 pe teren propriu și au remizat în deplasare, scor 0-0.

UEFA

UEFA / sursa foto: dreamstime.com

Marele coșmar cu nordicii de la Campionatul Mondial din 1994

„Tricolorii” i-au întâlnit pe suedezi în preliminariile pentru Campionatul European din 1984 și au obținut două victorii: 2-0 pe teren propriu și 1-0 în deplasare. Naționala era pregătită la acea vreme de Mircea Lucescu și a ajuns la turneul final din Franța.

De Suedia se leagă și amintirile celui mai important meci jucat de naționala României în istorie. Nordicii ne-au eliminat la Campionatul Mondial din 1994, în sferturile de finală, după 2-2 și 4-5 la loviturile de departajare.

Iată cum arată componența grupelor din Liga Națiunilor

Liga A

Grupa A1: Franța, Italia, Belgia, Turcia

Grupa A2: Germania, Olanda, Serbia, Grecia

Grupa A3: Spania, Croația, Anglia, Cehia

Grupa A4: Portugalia, Danemarca, Norvegia, Țara Galilor

Liga B

Grupa B1: Scoția, Elveția, Slovenia, Macedonia de Nord

Grupa B2: Ungaria, Ucraina, Georgia, Irlanda de Nord

Grupa B3: Israel, Austria, Irlanda, Kosovo

Grupa B4: Polonia, Bosnia, România, Suedia.

Liga C

Grupa C1: Albania, Finlanda, Belarus, San Marino.

Grupa C2: Muntenegru, Armenia, Cipru, Letonia/Gibraltar.

Grupa C3: Kazahstan, Slovacia, Insulele Feroe, Moldova.

Grupa C4: Islanda, Bulgaria, Estonia, Luxemburg/Malta.

Liga D

Grupa D1: Gibraltar/Letonia, Malta/ Luxemburg, Andorra.

Grupa D2: Lituania, Azerbaidjan, Liechtenstein.