Joi, 28 august 2014, seara, la Jocuri de putere, de pe Realitatea tv, Rareș Bogdan a difuzat un filmuleț care-l surprindea pe candidatul ACL la președinție, Klaus Iohannis, plecînd de la mitingul din Piața Victoriei, organizat împotriva Ordonanței primarilor chiar de către Coaliția care-l susține în cursa pentru Cotroceni.

Rareș Bogdan și-a exprimat nedumerirea față de dispariția Candidatului în perioada de după miting, cînd – susținea mai tînărul și mai energicul confrate - Klaus Iohannis ar fi trebuit să mănînce jar pe televiziuni.

Într-adevăr, constituindu-se într-o premieră postdecembristă, Candidatul formațiunii grav lovite de abuzul PSD-ist, cel mai interesat din toți ca Guvernul să dea înapoi în chestiunea cumpărării în vrac a primarilor (pentru că păstrarea Ordonanței afectează tocmai șansele lui Klaus Iohannis) a plecat bine mersi din București. La Conferința de presă din seara zilei de joi au fost prezenți Cătălin Predoiu și Alina Gorghiu.

A lipsit tocmai Conducătorul, Klaus Iohannis, cel care trebuie să însuflețească oștile electoratului anti-PSD, tot mai lipsite de entuziasm, tot mai împăcate cu gîndul înfrîngerii.

Convocat de Rareș Bogdan să spun dacă așa ceva am mai întîlnit în istoria scrutinelor postdecembriste, am susținut, evident, că așa ceva n-am mai întîlnit.

Deoarece:

1. Scrutinul prezidențial, prin caracteristicile sale, e întruchiparea votului uninominal. Prin vot direct și universal, românii aleg în funcția de Președinte un om și nu un partid. N-am auzit pînă acum, în toată perioada postdecembristă, ca un candidat să spună altceva decît Votați-mă pe mine! Sunt singurul care poate îndeplini exemplar condiția de președinte!
2. Și în politică, omul și nu organizația stîrnește simpatii și antipatii tari, violente. E suficient să aruncăm o privire asupra scenei noastre politice, pentru a sesiza că se discută pro și contra nu despre PSD sau PMP, ci despre Victor Ponta, Traian Băsescu, Elena Udrea. Deși e șeful unuia dintre cele mai mari partide din România, Vasile Blaga nu iscă în electorat nici măcar cît Tabla înmulțirii în sufletele celor care o știu din copilărie. Crin Antonescu, în schimb, deși simplu senator, continuă să provoace stări de spirit tumultuoase.
3. Spre deosebire de PSD, formațiunile de Dreapta sau, mai bine zis, anti-PSD, nu beneficiază de o  Mașinărie de scos la urne și votat în orb. Pe de o parte pentru că formațiunile de Dreapta nu au clientela politică înfricoșătoare a PSD, pe de alta, pentru că electoratul de Dreapta, educat civic și politic, nu votează în turmă, după cum îi zice primarul. În aceste condiții, Candidatul Dreptei trebuie să aibă o uriașă forță ce convingere, de mobilizare la vot, de însuflețire a oștilor.

La Jocuri de putere de la Realitatea tv îi reaminteam lui Rareș Bogdan că, în 2004, Adrian Năstase a avut în primul tur 40,97%, în timp ce Traian Băsescu doar 33, 92%. Numai cine n-are habar de bătălia electorală nu-și dă seama că o asemenea diferență însemna practic înfrîngerea în al doilea tur. Și cu toate acestea, Traian Băsescu a cîștigat al doilea tur cu 51, 23% față de 48, 77%, cît a obținut Adrian Năstase. Între cele două tururi, Traian Băsescu a recuperat aproape 9,50% din voturi!

Dincolo de rolul alianțelor, a contat enorm forța lui Traian Băsescu de insufla optimism electoratului de Dreapta, debusolat după primul tur, gata să rămînă acasă, zicîndu-și că jocurile sunt făcute, de a cuceri și alte segmente de electorat.

Nici una dintre notele definitorii ale Candidatului anti-PSD nu le întîlnim la Klaus Iohannis. Deși are teoretic, mașinăria de vot a Coaliției de Stînga, Victor Ponta îl surclasează pe Klaus Iohannis în materie de osîrdie de Candidat. Klaus Iohannis se definește prin discreție la toate capitolele: apariții publice, reacții la aberațiile Puterii, răspunsuri la acuzații.

Pare tot timpul preocupat să-și menajeze forțele, să stea cît mai mult deoparte.

Semnificativ pentru prestația ciudată a lui Klaus Iohannis rămîne relația sa cu adversarii politici. Față de aceștia, Klaus Iohannis se mulțumește să răspundă – destul de neconvingător - la atacuri, la acuzații. N-am întîlnit pînă acum nici un moment în care el, Klaus Iohannis, să fi atacat, să fi avut inițiativa, să-i oblige pe adversari să se apere. Și cînd apare în spațiul public, Klaus Iohannis mărturisește aceeași frigiditate de prestație, de discurs, care lasă rece oștile, care nu stîrnește nici o patimă.

La o lună deja de la desemnarea drept candidat, prin ticăloșia făcută lui Crin Antonescu, Klaus Iohannis rămîne pentru mine – și nu numai pentru mine- o enigmă, o mare enigmă.

Chiar vrea să candideze la Președinție?

Susținătorii săi afirmă că e vorba de o strategie genială:

Cea a portretului plimbat prin fața electoratului.

Și dacă nu-i vorba de nici o strategie?

Și dacă bizara prestație, unică în postdecembrism, e pur și simplu expresia unui gol lăuntric de echivalentul golului dintr-un butoi în care toată lumea crede că e bere nemțească, dar în realitate nu nimic.

Nici măcar apă chioară?!