UDMR nu intră la guvernare. Cum își justifică decizia de a nu-l susține pe Adrian Veștea. Update

UDMR nu intră la guvernare. Cum își justifică decizia de a nu-l susține pe Adrian Veștea. Update

Update 13:06 - UDMR nu intră la guvernare

UDMR a decis, în ședința Consiliului Permanent, să nu intre la guvernare într-un eventual cabinet format de Adrian Veștea.

Csoma Botond a declarat că nu există nicio previziune de stabilitate și că noul cabinet ar putea să fie susținut de parlamentari din partide precum AUR, SOS România sau POT, cu care ei nu colaborează.

Grupurile reunite din Camera Deputaților și Senat iau decizia cu privire la votul pentru învestirea guvernului, dar Consiliul Permanent recomandă să nu votăm acest guvern.

Credem că Bolojan nu mai poate fi premier, așa că așteptăm și flexibilitate din partea PNL, a mai spus Csoma Botond.

„Nu dăm noi indicații PNL, dar credem cu tărie că Ilie Bolojan nu mai poate ajunge premier și trebuie să vedem ce soluții alternative ar putea exista. Am făcut analiza lipsei dialogului și am constatat că există lipsa dialogului din ambele părți. Cred că ar trebui restabilit dialogul. Nu ne-am uitat la trecut, am luat această decizie cu gândul la viitor”.

Dacă domnul Veștea renunță la mandat, ar trebui să se facă noi consultări la Cotroceni, a mai spus reprezentantul UDMR.

Liderii Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) s-au întâlnit, marți dimineața, de la ora 10:30, într-o ședință Consiliului Permanent al formațiunii, pentru a decide dacă vor acorda susținere unui guvern condus de premierul desemnat Adrian Veștea.

UDMR decide dacă îl susține sau nu pe Veștea

Decizia vine după ce Adrian Veștea le-a propus oficial reprezentanților UDMR să intre în componența viitorului Executiv.

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat luni seară: „Ne-a propus să facem parte din guvern, nu am vorbit despre portofolii. I-am spus că mâine vom decide acest lucru.”

Csoma Botond a precizat că delegația UDMR l-a chestionat pe Adrian Veștea cu privire la structura politică a viitorului guvern: „L-am întrebat cu cine face acest guvern, ne-a spus cu PSD, cu noi și o parte din PNL, dar nu ne-a dat nume, așa a zis el. Este o decizie foarte dificilă, sunt foarte multe elemente pe care trebuie să le luăm în calcul (…) toate variantele sunt pe masă, vom decide mâine.”

Potrivit surselor din cadrul UDMR, discuțiile de marți vor fi decisive pentru poziția oficială a Uniunii față de învestirea Guvernului Veștea. Decizia finală va fi anunțată public după încheierea ședinței Consiliului Permanent.

Adrian Veștea

Adrian Veștea. Sursa foto: INQUAM/George Călin

Veștea nu și-a depus mandatul, cum i-a cerut PNL

Reamintim că premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat public, pe Facebook, marți dimineața, că nu își depune mandatul, așa cum i-a cerut partidul din care face parte, PNL.

„Poziția mea nu se schimbă: nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea. Am acceptat această responsabilitate cu deplină asumare și merg mai departe cu aceeași hotărâre. Nu caut confruntări și nu voi alimenta tensiuni. Cred că, mai ales în momente dificile, interesul țării trebuie să fie mai presus de orice calcul politic.

Sunt convins că acest Guvern va trece, pentru că România are nevoie de stabilitate, de un executiv funcțional și de decizii care nu mai pot fi amânate. Nu este momentul pentru ezitări sau calcule personale, ci pentru responsabilitate și curaj politic”, a scris Veștea.