Tema Moţiunii de cenzură aprobată cu ochii închişi de cei peste o mie de delegaţi căraţi pînă la Piteşti de conducerea PNL pentru a valida, sub zicerea de Reuniune a Consiliului Naţional, deciziile luate de cîţiva inşi la masa de la cîrciumă sau în patul adulterin, se referă la Votul prin corespondenţă.

Alina Gorghiu, întruchiparea politicianului popic, pe care vrea să-l impună Binomul SRI-DNA, pentru a-l putea da de-a dura cînd vor muşchii Lor, a explicat ceva despre dreptul românilor din străinătate de a vota, care drept ar fi contrazis de Guvernul Victor Ponta.

Din cîte tot spune, Alina Gorghiu a fost alături de Prea Mult Alesul din 16 noiembrie 2014.

O fi fost însă pe la cuhnii, preparîndu-i cafea şi prişniţe Prea Alesului, dacă nu ştie că Victoria lui Klaus Iohannis n-are nici o legătură cu votul românilor din străinătate, ci cu Diversiunea prin care Sistemul a pus la Cotroceni, în locul celui care-l stăpînea cît de cît – Traian Băsescu – un Tablou care nici măcar nu vorbeşte.

Pe cei mai mulţi români din străinătate – şi mă refer nu la cei recrutaţi pe vremuri de fosta Securitate, preluaţi de Noua Securitate cu fii şi nepoţi cu tot – îi doare undeva de alegerile din România.

Cel mai bun exemplu ni-l dă momentul Eurovision, cînd românii de peste hotare nu s-au ostenit să trimită un SMS cu Voltaj, deşi era vorba de o întrecere de muzică lejeră şi nu de una electorală.

Un alt motiv pentru care tema Moţiunii de cenzură mi s-a părut sinteza unică dintre amatorismul Alinei Gorghiu şi oportunismul de manual al lui Cătălin Predoiu, trimite la o chestiune elementară de bătălie politică. Pentru a avea de partea ta opinia publică în cazul unei scremeri de prăbuşire a Guvernului, trebuie să fie clară pînă şi lui Nea Gigel de la fosta Sculărie, azi angajat al unei firme de Pază, după ce Sculăria a fost vîndută la fier vechi, responsabilitatea Guvernului în necazul pentru care depui Moţiunea de cenzură.

Nici eu, care mă pretind a fi tot timpul cu ochii pe Guvern, ca cel din zicere cu ochii pe butelie, n-aş putea spune cu ochii închiși care-i responsabilitatea Guvernului în faptul că nu se introduce votul prin corespondenţă. Păi votul prin corespondenţă e reglementat, din cîte ştiu prin Lege. Ce opreşte PNL să depună şi să susţină cu larmă un proiect de lege vizînd introducerea votului prin corespondenţă?!

Nu mai reamintesc faptul că UDMR va vota împotriva Moţiunii de cenzură şi dacă învaţă Alina Gorghiu, în direct la tv, să prepare gulaş, dat fiind că introducerea acestui vot reduce drastic şansele UDMR la alegerile din 2016.

La un taifas cu Cătălin Striblea pe B1tv despre incredibilul moment în care s-a văzut că în Bucureşti oamenii lui Raed Arafat n-au o saltea pneumatică pentru salvarea celor în primejdie de a pica de la înălţime – nu neapărat sinucigaşi – am zis că Moţiunea de cenzură ar fi trebuit să se intituleze Salteaua lui Raed Arafat.

Pentru că momentul cu salteaua adusă de la Piteşti pentru a fi umflată inutil ne-a dovedit încă o dată că României îi lipseşte preocuparea politicienilor pentru viaţa de fiecare zi. Klaus Iohannis i-a convocat la Cotroceni pe premier şi pe Guvernatorul BNR să discute despre trecerea României la euro în 2019, în timp ce jumătate din gospodăriile de la noi au wc-ul în curte.

Despre această prăpastie dintre preocupările politicienilor şi viaţa de fiecare zi a românului scriam în Evenimentul zilei din 15 iulie 1992, cu 23 de ani în urmă, aşadar, comentariul intitulat:

„Drama omului simplu

În săptămînile care au trecut de la înfiinţare, Evenimentul zilei a primit, ca orice jurnal care se respectă, sute de mesaje de la cititori.

Potrivit programului său, cotidianul îşi ţine porţile deschise semnalelor dinspre realitate. Acestea dau năvală zilnic, prin scrisori, prin telefoanele, tipărite cu litere mari pe ultima pagină, prin vizite la redacţie. Cum o întreagă zi de lucru s-a dovedit insuficientă, ne-am văzut obligaţi să înfiinţăm Telefonul de noapte. Publicată număr de număr, rubrica noastră stă mărturie asediului la care sîntem supuşi. Ca şi la Expres Magazin, am deschis şi am citit imensa majoritate a scrisorilor primite. Am parcurs, seară de seară, mesajele telefonice preluate şi dactilografiate de redactorul de serviciu. Pentru mine, ca şi pentru ceilalţi colegi, experienţa semnalelor primite de la cititori a fost copleşitoare.

Mă obişnuisem, la Expres Magazin, cu scrisori, mesaje telefonice, discuţii pe probleme politice.

Expeditorii formulau puncte de vedere, consideraţii subtile, replici pe marginea editorialelor subsemnatului şi a altor materiale teoretice.

Ei bine, în ce priveşte Evenimentul Zilei, diferenţa e uriaşă. Puţine, foarte puţine mesaje se referă la politică. Imensa lor majoritate au ca temă problemele vieţii cotidiene. Şi acestea, aşa cum le evidenţiază semnalele, sînt de o uluitoare diversitate. Receptîndu-le, ai în faţă – o spun fără nici o exagerare – imaginea unui coşmar. Un coşmar real, care se petrece zi şi noapte, fără contenire, în centrul şi la marginile Bucureştiului, precum şi în ţară. Fantezia celui mai mare scriitor n-ar putea inventa atîtea probleme cu care se confruntă omul simplu. O doamnă din Braşov îmi scrie c-a fost şocată de imaginea unei fetiţe moarte în plină zi. Un domn telefonează la redacţie că în blocul lui se află un cadavru de zece zile pe care nu-l ridică nimeni. Cineva ne sesizează că în cartierul său nu curge apa şi altcineva că în blocul său şade de cîteva ore, în liftul defect, un colocatar.

Telefonul de noapte e asaltat de fel de fel de voci, de la cele care se întreabă ce se întîmplă cu Legea caselor naţionalizate, pînă la cele care se plîng că vecinul de deasupra face un chef prelungit.

Din multitudinea şi diversitatea mesajelor nu numai noi, jurnaliştii, dar şi oamenii politici pot trage o concluzie necesară. Ea se referă, incontestabil, la uriaşa proporţie a problemelor mărunte care fac viaţa omului simplu. Atît noi, jurnaliştii, cît şi politicienii, am uitat că destinul unui individ e marcat nu de zguduitoare momente istorice, ci de chestiunile vieţii cotidiene.

Pentru un om simplu, revoluţia, tranziţia, bătălia pentru putere, prăbuşirea comunismului sînt importante doar prin prisma efectelor asupra vieţii sale de fiecare zi. Din acest punct de vedere, măreaţa răsturnare din decembrie 1989 poate fi mult mai puţin importantă decît defectarea liftului din blocul în care locuieşti.

Prăbuşirea lui Ceauşescu a făcut bine echipei conduse de dl. Ion Iliescu.

Stricarea liftului îți face rău ţie, care te vezi obligat să urci zilnic scările cîtorva etaje.

Politicienii trebuie să tragă din asta o învăţătură utilă.

Oamenii simpli aşteaptă de la ei nu planuri măreţe, de schimbare din temelii a ţării, nu fapte care să înalţe România pe noi culmi de civilizaţie şi progres, ci o politică prin care lifturile să meargă, apa să curgă la robinete, gropile să dispară, zahărul să se găsească pe piaţă şi morţii să fie îngropaţi la timp.”

Sunt sigur că peste 23 de ani, în 2038, altcineva, că eu n-o să mai apuc anul cu pricina, va scrie un comentariu în care va relua acest text semnat de mine în 31 mai 2015.

Pentru că şi peste 23 de ani Români ava fi marcată de aceeaşi prăpastie între preocupările politicienilor şi Drama omului simplu!