Îmi aminteam undeva că pe vremurile Cultului personalității, uimitoare mi se părea mai ales atmosfera paradisiacă schițată pentru realitatea ceaușistă de textele dedicate Conducătorului

. — Era atîta armonie că, după ce parcurgeam un astfel de text, simțeam nevoia să mă întorc acasă pe jos și, în nici un caz, pe drumul drept, ci făcînd un ocol prin comunele suburbane – notam eu despre starea mea de spirit.

O stare asemănătoare mi-au produs- o relatările și documentele momentului politic de luni, 12 ianuarie 2015 botezat oficial: Consultările președintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare de ajungere la un Acord Politic pentru a se asigura Apărării, începînd cu 2017, minimum 2% din PIB.

Declarațiile delegațiilor după ce ieșeau de la întîlnire, Declarația de presă a președintelui Klaus Iohannis, relatările și comentariile din presă, au schițat imaginea unei armonii de văzduh albastru, în care bîzîie albine galbene și zboară fluturi albi. Toate partidele s-au declarat gata să semneze Acordul. Am înțeles că, din rațiuni de program, Acordul va fi semnat marți, 13 ianuarie 2015. Asta a produs o oarecare frustrare în sufletele partidelor. Ele erau gata să semneze acolo pe loc, cu laba de la piciorul drept, deoarece mîna dreaptă erau ocupată cu aplauzele furtunoase.

A fost – ar fi zis un psiholog- ceva asemănător celor petrecute în sufletul unui bărbat cînd femeia, în fine, goală, i-ar fi spus c-a făcut asta, deoarece vrea s-o consulte. Toate partidele și-au exprimat armonia cu noul președinte. Victor Ponta s-a grăbit să dea glas tumultului interior provocat de noua Convorbire cu Klaus Iohannis de îndată ce-a ajuns în fața apostolilor din PSD.

Klaus Iohannis, în Declarația sa de presă, a ținut să evidențieze și el armonia dintre partide, și dintre partide și El în chestiunea Acordului. Invitația adresată partidelor parlamentare de a veni la consultări justifica inițiativa prin rolul pe care El, președintele Klaus Iohannis, trebuie să și-l asume în convingerea partidelor să semneze Acordul.

Deși nu s-a spus direct, se înțelege acum, după încheierea Consultărilor, că fără ele, fără implicarea lui Klaus Iohannis, așadar, partidele din România n-ar fi fost de acord în veci să semneze un Acord.

Nici declarațiile delegațiilor, nici informațiile din surse n-au lăsat să se înțeleagă că președintele a lucrat din greu cu unele delegații pentru a le convinge. Imaginea de ansamblu e cea a unei Iluminări avute de toate partidele din chiar prima clipă a consultării. Nu mă miră.

Spre deosebire de consultările din mandatul lui Traian Băsescu, președintele și delegațiile au stat la aceeași masă.

După opinia mea, această măreață inițiativă prezidențială, din seria de succes propusă de Tatiana Niculescu Bran sub semnul unei Revoluții la Cotroceni și cuprinzînd, printre altele, schimbarea zgomotului făcut de apa trasă la WC-urile din tot Palatul, prin înlocuirea vîjîitului necioplit cu muzică de Vivaldi, a avut rolul copleșitor în obținerea Acordului.

Pe vremea lui Traian Băsescu, delegațiile ședeau pe fotolii așezate lîngă peretele opus celui lîngă care erau așezate fotoliile delegației prezidențiale.

Acum, potrivit Măreței, Strălucitei Schimbări din Temelii, delegațiile au fost așezate la aceeași masă cu delegația prezidențială. E lesne de presupus că în condițiile create de Marea Schimbare, delegațiile se așteptau dintr-o clipă într-alta să se deschidă ușile și în încăpere să pătrundă ospătarii cu ciorba aburindă, semnul de început al mesei date de Președinte. Cum să nu fii de acord în aceste condiții să semnezi Acordul? Abia acum înțelegem de ce la consultările inițiate de Traian Băsescu se ajungea rar la acordul de a semna un Acord:

La aceste consultări, Traian Băsescu nu crea atmosfera de pusul mesei!

Din armonia asta, fiecare trage concluzia pe care i-o dorește inima. Klaus Iohannis poate trage concluzia că Programul său de Unificator al Țării după Marea dezbinare a debutat spectaculos și că va fi concretizat în sunete de alămuri. Unirea partidelor în jurul Lui pentru realizarea unor obiective comune. Vestalele lui Klaus Iohannis din presă și din politică vor trage concluzia unui nou Miracol.

Acolo unde Fostul dezbina, Actualul unește.

Pentru a trage astfel de concluzii se impune verificarea realității din care au țîșnit ele.

Altfel spus, trebuie să ne întrebăm dacă e vorba de o realitate adevărată sau una de publicitate. Asupra unui procentaj mai mare dedicat Apărării cad de acord toate partidele și nu numai. Cad de acord toate ONG-urile, fundațiile și publicațiile. În Istoria României asta e o premieră.

De obicei, creșterea Bugetului dedicat Apărării a întîmpinat obiecțiuni în vremuri de pace, politicienii socotind că tunurile nu le aduc voturile pe care le aduce laptele. Doar cînd a izbucnit un Război sau cînd Războiul a părut iminent, Partidele au acceptat să dea bani pentru Apărare. Ce s-a întîmplat la noi? Au devenit brusc partidele mai responsabile decît sînt? Evident, nu.

Entuziasmul față de creșterea Bugetului Apărării își are temeiul în faptul că această creștere e cerută de America. Și unde cere America, în România nu există cîrteală. Așadar, cine voia să arate românilor că, spre deosebire de antecesor, el convinge partidele românești, atît de arțăgoase unele cu altele și toate cu președintele, să semneze un Acord cît ai clipi, alegea creșterea Bugetului dedicat Apărării. Nu de la anul, ci de peste doi ani. Klaus Iohannis a știut asta. De aceea s-a grăbit să cheme partidele la consultare pentru Bugetul Apărării din 2017, de peste doi ani adică. Klaus Iohannis a lansat inițiativa cu Bugetul dedicat Apărării acum, la începutul lui ianuarie 2015. Acordul putea fi încheiat și mai tîrziu.

Pentru că alte Acorduri erau mult mai importante:

Ca, de exemplu, cel privind limitarea drepturilor individuale în numele luptei împotriva terorismului.

Dar nu numai atît.

Cu sau fără acord, un partid ajuns la Guvernare tot ar fi mărit Bugetul, deoarece o reclamă americanii. Momentul politic de luni 12 ianuarie 2015 n-are nici o legătură cu realitatea.

Are legătură cu publicitatea prezidențială.