Editura Evenimentul si Capital

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Azi, Tot ei conduc?!

14-04/cristoiu_1-465x390
Autor: | | 171 Comentarii | 7952 Vizualizari

Amintindu-şi, probabil, că am cochetat cîndva cu cronica dramatică, Radu F. Alexandru m-a invitat mai mult decît ceremonios la premiera piesei sale Poveste despre tatăl meu de la Teatrul Odeon.

Am făcut-o (deşi, pe măsură ce timpul vieţii devine tot mai scurt, o duminică seara în afara scrisului de acasă e deja un efort costisitor), pentru că: 1) Radu F. Alexandru e unul dintre puţinii scriitori fruntaşi ai unui partid fără a fi afectaţi prin asta de mediul toxic care e politica pentru artiştii adevăraţi. Eram curios să verific dacă dramaturgia a devenit sau nu un hobby într-un context în care politica slăbeşte energiile oricărui creator. 2) Pentru un scriitor care se respectă, premiera unei piese scrise de el sau lansarea unei cărţi, sînt evenimente capitale, de destin, întrecînd ceea ce pentru oamenii obişnuiţi sînt nunţile şi botezurile. Cum să nu te duci la premiera unei piese cînd autorul în persoană ţi-a dat telefon şi ţi-a spus că te aşteaptă?!

Premiera piesei lui Radu F. Alexandru a avut loc în seara zilei în care, la Bucureşti, partidul său, PDL, şi-a lansat candidaţii la europarlamentare.

Judecînd după importanţa unei premiere în viaţa unui coleg, dar şi după loialitatea lui Radu F. Alexandru faţă de PDL (într-un moment greu pentru partid, a renunţat la postul de la CNA pentru a nu micşora majoritatea – şi aşa firavă – a PDL în Senat), mă aşteptam la o sală plină de colegi de partid.

S-ar putea să mă înşel, dar, excepţie făcînd Cătălin Predoiu, n-am dibuit în sală vreun alt coleg de partid de-al lui Radu F. Alexandru.

Deşi am cochetat cu cronica dramatică (mă mîndresc cu un text publicat în revista Teatru, în 1989, despre magistralul spectacol Eminescu, de la Ateneu, susţinut de Ion Caramitru şi, la pian, de Dan Grigore), nu mă voi avînta într-un comentariu de specialitate, fie şi pentru că rubrica pe care o susţin aici, în Evz, se numeşte România lui Cristoiu.

Ţin să observ însă că (la premieră cel puţin), după primele zece minute de început, actorii şi-au intrat în mînă şi spectacolul a prins să duduie.

Deşi titlul nu-i făcut să aducă la Odeon năvăliri de spectatori (Poveste despre tatăl meu, cînd la fel de bine se putea intitula mai comercial Cine l-a ucis pe tatăl meu?), piesa conţine suficient mister poliţist dezlegat abia spre final pentru a fi urmărită cu sufletul la gură.

Înainte de 1989, arhitectului Andrei îi dispare fără urmă soţia, Lucia.

Surpriza, in calendar! Ce se intampla cu Pastele catolic si cel ortodox, la anul

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI