Cutremur. Sursa foto: dreamstime.comUn cutremur cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter a avut loc marți, la ora 11:59, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit datelor Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremur cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter
Seismul s-a produs la o adâncime de 109,5 kilometri, în apropierea mai multor orașe: la 30 km vest de Focșani, 63 km nord de Buzău, 80 km est de Sfântu-Gheorghe, 88 km sud-vest de Bârlad, 92 km est de Brașov și 94 km sud de Bacău.
De asemenea, tot marți, la ora 11:50, a avut loc un alt cutremur cu magnitudinea 3,3 pe scara Richter, în aceeași zonă seismică din județul Vrancea.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 70 de kilometri, în apropierea mai multor orașe: 28 km vest de Focșani, 71 km nord de Buzău, 80 km sud-vest de Bârlad, 82 km est de Sfântu-Gheorghe, 86 km sud de Bacău și 97 km est de Brașov.

Cutremur. Sursa foto: dreamstime.com
Pericolul unui cutremur major în România
Specialiștii avertizează că România rămâne expusă riscului unui seism major, care ar putea ajunge la o magnitudine de până la 7,6 pe scara Richter. Directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a subliniat că activitatea seismică din zona Vrancea reprezintă o amenințare serioasă.
Cu toate acestea, el a adăugat că, deși zona este monitorizată permanent, momentul exact al unui cutremur de asemenea amploare nu poate fi prevăzut.
„În ceea ce privește momentul exact al unui viitor cutremur, rămâne necunoscut, însă este esențial să fim pregătiți pentru a minimiza impactul unui astfel de dezastru. Seismele au loc zilnic, dar cele mai multe au magnitudini reduse și nu sunt resimțite de populație”, a spus acesta, pentru Gândul.
Cele mai puternice cutremure din acest an
În contextul activității seismice recente, cele mai puternice cutremure din acest an, ambele cu magnitudinea 4,4 pe scara Richter, s-au înregistrat pe data de 13 februarie în județul Buzău și pe data de 11 mai în județul Vrancea.
Anul trecut, cel mai puternic cutremur a avut magnitudinea 5,4 și s-a produs pe data de 16 septembrie, în județul Buzău.