Ce fac românii cu cardurile Revolut. Informații de la companie

Ce fac românii cu cardurile Revolut. Informații de la companie

În 2023, numărul transferurilor bancare către România a înregistrat o creștere de 17% față de 2022, atingând un total de 13,3 milioane de tranzacții provenite din 75 de țări și teritorii. În același timp, clienții din România au realizat peste 14 milioane de transferuri internaționale de bani către utilizatori din 174 de țări, arată un studiu realizat de o aplicație financiară.

Fondurile transferate în România în primele șase luni ale acestui an au înregistrat o creștere de 15% față de 2022, conform datelor înregistrate de aplicația financiară Revolut. Aplicația are 35 de milioane de clienți, dintre care 3,5 milioane se află în România.

În ceea ce privește numărul de tranzacții realizate, atât către România, cât și din România către alte țări, acesta a urmat o tendință pozitivă. Numărul transferurilor de bani către țara noastră (inbound) a crescut cu 17%, în timp ce transferurile către alte țări (outbound) au înregistrat o creștere de 15% (inclusiv transferuri peer-to-peer și transferuri între un cont bancar și un cont Revolut).

De unde au intrat bani în România?

Suma totală a fondurilor trimise către România de către utilizatorii aplicației a înregistrat o creștere de 15% în 2023 față de 2022. Suma provenită din primele 10 țări (Regatul Unit, Germania, Olanda, Irlanda, Franța, SUA, Italia, Spania, Belgia, Elveția) a cunoscut o creștere superioară, atingând un avans de 20%,. Astfel a depășit valoarea de 1,7 miliarde de euro. Cele mai semnificative creșteri ale sumelor totale transferate în România s-au înregistrat în Belgia (+43%), Germania (+41%) și Italia (+37%).

Un client Revolut mediu, care folosește aplicația pentru transferuri internaționale de bani, a trimis către România cu 7% mai mult în 2023 decât în 2022, adică 2.616 euro în comparație cu 2.453 euro (media anuală). În ceea ce privește numărul de utilizatori care au efectuat transferuri de fonduri către România, cea mai mare creștere în 2023 a fost înregistrată în Italia (+25%). Urmată de Spania (+18%) și Germania (+17%).

Studiul a evidențiat, de asemenea, variații în funcție de vârstă în privința remiterilor de fonduri în țară. De exemplu, seniorii (peste 65 de ani) sunt beneficiarii celor mai mari sume. Cu o medie anuală de peste 3.300 euro per utilizator.

În schimb, tinerii din Generația Z (18-24 ani) primesc sume mai mici, dar mai frecvent. Pentru această categorie de utilizatori s-a remarcat o creștere de 32% a tranzacțiilor totale înregistrate în 2023 față de 2022.

revolut

Fondurile transferate în România în primele șase luni ale acestui an au înregistrat o creștere de 15% față de 2022. Credit foto: Unsplash

Către ce destinații au fost transferate fonduri din România?

Compania a ajutat clienţii din România să trimită fonduri către beneficiari din 174 de ţări şi teritorii.

Suma medie transferată per utilizator către alte ţări a fost inferioară sumei medii care a intrat în ţară – 1.215 de euro per utilizator/an. Un utilizator Revolut din România a făcut, în medie, opt transferuri internaţionale, în 2023. Numărul clienţilor care au trimis bani peste graniţe a crescut cu 8% în 2023 faţă de 2022.

În topul creşterilor sumelor trimise în 2023 vs 2022 s-au situat Georgia (x12), Nepal (x4), India şi Ucraina (x2).

După creşterea numărului de tranzacţii, clasamentul a fost următorul: Georgia (x7), Ucraina şi Nepal (x4), Moldova (x3).

Care este segmentul de vârstă care a trimis cele mai mari sume de bani

Datele companiei arată că segmentul de vârstă 55-64 a trimis cea mai mare sumă medie per client – 1.720 euro. Generaţia Z (18-24 de ani) a fost campioană la numărul mediu de transferuri realizate – 10 per client. În timp ce segmentul 45-54 de ani a fost pe primul loc la suma medie trimisă  (220 de euro/ client).

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News