Risipă pe banii statului. Cum au fost aruncate la porci sute de mii de iaurturi și cornuri

Risipă pe banii statului. Cum au fost aruncate la porci sute de mii de iaurturi și cornuri

Bună parte din produsele Programului național ”Laptele și cornul” au ajuns la gunoi, sau la porci, în Caraș Severin. Curtea de Conturi a descoperit că în acest județ s-au achiziționat fără să fie și distribuite sute de mii de porții de lactate și de cornuri, la care se adaugă și zeci de mii de mere. Prejudiciul calculat este de 237.882 de lei, iar acum, banii ar trebui recuperați.

Acesta e subiectul firbinte cu care s-au confruntat, miercuri, consilierii județeni din Caraș Severin.

Curtea de Conturi a constatat la nivelul anului școlar 2015 - 2016 plăți nelegale efectuate de către Consiliul Județean Caraș-Severin în Programul Național „Laptele și cornul”. Conform auditorilor, gaura în bugetul județului s-a dat  pentru că nu s-a ținut cont de numărul elevilor prezenți efectiv la școală. Cei care au absentat nu au primit lapte și corn, astfel că porțiile lor au ajuns la gunoi sau la porci. Vorbim de un total de 290.742 de porții de lactate, respectiv de 327.958 de cornuri, la care se adaugă și 20.000 de mere.

Potrivit OUG 96/2002, doar preșcolarții, elevii de clasele I-IV și cei de gimnaziu prezenți la cursuri pot beneficia zilnic de lapte și corn. Practic, nimeni nu a verificat numărul absenților la nivel județean, astfel au fost decontate sume pe baza unor documente care nu justifică cantitatea real distribuită copiilor. Potrivit oficialilor Consiliului Județean Caraș Severin, în județ sunt, teoretic, aproximativ 30.000 de copii beneficiari ai Programului național ”Laptele și cornul”

”Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Caraș-Severin a plătit necuvenit suma de 237.882 lei, urmare a faptului că livrarea produselor s-a făcut de furnizor și a fost confirmată de unitățile școlare beneficiare fără a se corela numărul de porții livrate cu numărul de elevi prezenți la cursuri”, au stabilit auditoria Curții de Conturi.

Situația e similară și în cazul Programului Național ”Fructe în școli”. Aproximativ 20.000 de mere au fost distribuite în plus, valoarea lor fiind de aproape 7.500 de lei.

Oficialii Consiliului Județean Caraș Severin au anunțat într-un final că au contestat rezultatele controlului Curții de Conturi. ”Noi am contestat cele semnalate de Curtea de Conturi pentru că nu Consiliul Județean trenbuie să verifice numărul de elevi prezenți la școală într-o zi. Contractele se fac pe un număr de elevi, furnizat de școli, prin intermediul Inspectoratului școlar. Nu avem posibilitatea de a verifica în fiecare zi câți elevi sunt la școală. Grija noastră e să semnăm contractele, apoi ca produsele să ajungă, să fie de calitate, distribuția lor se face în fiecare școală de către personalul școlii”, a declarat pentru EVZ Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș Severin.