Adopția unui copil în România este de cele mai multe ori o misiune imposibilă. Legislația stufoasă și barierele instituite arbitrar de funcționari îi determină pe viitorii părinți să renunțe în cele din urmă la înfi ere, în timp ce copiii stau cu anii în sistemul de protecție

Aproape zi de zi, presa relatează despre cazuri de nounăscuți abandonați la gunoi sau neglijați grav de părinți care nu vor să le poarte de grijă. Chiar dacă sunt multe familii de români care ar putea și chiar doresc să le ofere acestor micuți căldura unui cămin, adopția este în România, de cele mai multe ori, extrem de dificilă. Legea stufoasă și procedura greoaie care prevede ca rudele până la gradul IV săși dea acordul la adopție taie șansa celor mici de a mai avea vreodată o familie care să-i iubească și îi determină pe părinți adoptatori să renunțe în cele din urmă.

„Vreau un copil pentru care să fiu o mamă adevărată”

Cazul Ioanei F., 32 de ani, din București, funcționară la una dintre instituțiile centrale de stat, este emblematic pentru chinurile pe care trebuie să le îndure un părinte adoptator. Femeia a renunțat după cinci ani de luptă crâncenă. An după an, Ioana a sperat că va avea șansa să redea zâmbetul unui copil abandonat de părinții naturali. Că îl va face să fie al ei, dăruindu- i dragostea și confortul unui cămin. Acum, a decis că e momentul să renunțe. „Nu mai pot, pur și simplu. Mă lasă inima. Am ajuns să iau pastile”, își începe povestea bucureșteanca. Acum cinci ani, tânăra, care este necăsătorită, și-a pus problema înfierii unui copil orfan. „Mă gândeam că sunt atâția abandonați pe te miri unde sau pe care părinții nu-i vor. Eu doream un copil pe care să-l iubesc și să-l îngrijesc, pentru care să fiu o mamă adevărată”.

Copii cu decizii expirate

A urmat procedura prevăzută de lege în astfel de situații. Și-a depus cerere la direcția de protecție a copilului din sectorul în care locuiește, autoritățile au făcut anchetă socială, au supus- o la teste psihologice și în cele din urmă a obținut un certificat de părinte adoptator. A urmat așteptarea. Unul dintre copiii prezentați a fost o fetiță de 7 ani din Mara mureș. „Era mai creolă. Mi-a sărit efectiv în brațe. A fost dragoste la prima vedere pentru ca mai apoi să aflu că decizia de adopție emisă de judecătorie și care este valabilă doar un an expira peste trei zile. M-am rugat cu cerul și cu pământul de funcționarii de la Oficiul Român pentru Adopții să mă ajute cumva cu o cerere ca să pot păstra fetița, însă miau spus că nu se poate, că așa sunt normele, să se reia procedura. Nu-mi venea să cred”. După refacerea dosarului, fetița a fost dată altei familii. „Nu s-au potrivit și este din nou în sistemul de protecție. A făcut un șoc psihic, și-a schimbat comportamentul și face terapie la psiholog. Pentru ce? N-am priceput!”. Un alt copil pe care a vrut să-l înfieze a fost un băiețel din Bacău, de 4 ani și jumătate pe care până la urmă nu a mai apucat nici măcar să-l vadă întrucât și copilul respectiv avea decizia judecătorească expirată: „Îl chema Alfredo. Îmi plăcea numele lui. Cum de și-a permis Oficiul Român pentru Adopții să facă așa ceva?”.

Fetița care nu știa să spună decât „taci”

O altă experiență dureroasă a fost când a cunoscut o altă fetiță, chiar aici în București. „Copilul fusese dat de la trei luni în plasament maternal. Fetița avea 4 ani și jumătate când am văzut-o eu și nu știa să spună decât «taci!». Venisem în vizită cu banane, portocale, ciocolată. Asistenta maternală mi-a zis să le iau înapoi că nu mănâncă fetița așa ceva. Noi îi dăm cartofi prăjiți și grătar, mi-a spus. Nu știe ea ce e aceea o banană. Am rămas cu gura căscată. Oare pe asistentele maternale nu le controlează nimeni? Am văzut copii aflați în grija lor care nu știau să meargă, să vorbească, se uitau cruciș fără ca cineva să se ocupe de ei. Și totuși sunt ținuți în sistem, spuneți-mi și mie de ce? Ca să fie păstrate niște locuri de muncă? Am auzit și eu de nu știu ce protest al asistentelor maternale. Păi, acestea nu câștigă doar salariul acela care este, într-adevăr, minim.

Statul le decontează toate utilitățile, le dau bani de haine și de mân care, astfel că uneori ajung și la 2.000 de lei pe lună de pe urma unui copil”. Ioana mai spune că viitorii părinți adoptabili sunt supuși unor teste psihologice și anchete sociale draconice. „O ată ce ai obținut atestatul de părinte adoptator, acesta trebuie reînnoit permanent. Din nou evaluare, anchete sociale și teste psihologice. Cum acestea nu sunt standard te poți trezi că în urmă cu doi ani erai normal, iar acum nu mai ești. Așa mi s-a întâmplat și mie. S-a schimbat psihologul de la direcție și în loc de discuții libere m-am trezit că trebuie să scriu compuneri după niște imagini, vreo 20 la număr. Am fost testată în prezența altei familii, ceea ce era ilegal și am refuzat. Am fost scoasă cum că aș fi nebună și nu se recomandă adopția. Plus că sunt necăsătorită, ceea ce în opinia psihologului era un minus, și cresc un câine în casă, alt minus. Am ieșit din cabinet plină de nervi. Pe hol, o femeie care aștepta la rând mi-a spus: nu știai că trebuie să-i dai 200 de euro ca să-ți dea aprobarea pe dosar? Pentru ce să dau 200 de euro? Pentru că vreau să cresc un copil pe care părinții l-au abandonat?”.

Legea, principala piedică

Cazul Ioanei nu este singular, dă asigurări Azota Popescu, președinta Asociației Catharsis Brașov. „În România, legea adopțiilor este principala piedică. Ea nu apără nici interesele copilului aflat în sistemul de plasament de a beneficia de o familie și nici interesele familiilor care-și doresc să înfieze. Copiii așteaptă cu anii să fie declarați adoptabili până când împlinesc vârste la care nu-i mai vrea nimeni, iar, pe de altă parte, familiile adoptatoare renunță după ani și ani de așteptare. Știu familii din România care au renunțat să mai înfieze după 5 ani de reînnoire a certificatului de părinte adoptator pentru că li se spunea mereu că nu sunt copii, în timp ce pentru alții se găseau”, afirmă Azota Popescu. Potrivit statisticilor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, anul trecut au fost deschise 2.556 de proceduri de înfiere, 738 din copii fiind efectiv adoptați. În 2013, 1.575 de familii au obținut atestatul de părinte adoptator. În grija statului se află 60.000 de copii.