Revoltă fără margini după ce Novak Djokovic a fost acceptat nevaccinat la Australian Open

Revoltă fără margini după ce Novak Djokovic a fost acceptat nevaccinat la Australian Open

Australienii au reacționat furioși la știrea că tenismenul Novak Djokovic va juca la Australian Open, după ce a fost scutit de regulile de vaccinare. Toți jucătorii și personalul de la turneu trebuie să fie vaccinați sau să aibă o scutire acordată de un grup de experți independent, iar Nole a obținut acea scutire.

Șeful Australian Open, Craig Tiley, a declarat că 26 de sportivi au solicitat scutiri medicale și doar „o mână” au primit scutire, conform liniilor directoare stabilite de autoritățile federale de reglementare.

Mai mult, organizatorii au spus că  Novak Djokovic  nu a primit un tratament special. Dar australienii - care încă nu pot călători între state sau la nivel global - au criticat oficialii şi politicienii.

Ieri, numărul 1 mondial, anunţa pe social media că Federaţia australiană de Tenis i-a acordat „derogare medicală” pentru a putea juca la Australian Open, primul Grand Slam al anului 2022.

Revolta australienilor este nejustificat. Mai sunt sportivi care au primit scutire medicală

Potrivit regulamentului, toți jucătorii și staff-urile lor care participă la Australian Open trebuie să fie vaccinați sau să aibă o derogare din partea unei comisii independente de experți.

Prim-ministrul australian Scott Morrison a declarat marți într-o conferință de presă că guvernul „i-a oferit o scutire pentru a veni în Australia și, astfel, vom acționa în conformitate cu această decizie”.

„Djokovic a solicitat o derogare medicală care i-a fost acordată după un proces riguros (al cererii sale) implicând două grupuri diferite de experţi medicali independenţi pentru a se vedea dacă îndeplineşte liniile directoare ale Grupului consultativ tehnic australian privind imunizarea. Novak Djokovic va participa la Australian Open şi este pe drum”, se arată în comunicatul transmis de oficialii turneului.

Mesajul lui Djokovic de pe social media

Turneul începe la Melbourne pe 17 ianuarie, iar Djokovic a declarat marți pe Instagram: „Am petrecut timp fantastic de calitate cu cei dragi în timpul pauzei și astăzi mă îndrept cu permisiunea de scutire la turneu. Hai 2022. Sunt gata să trăiesc și să respir tenisul în următoarele câteva săptămâni de competiție”.

El nu a vorbit despre statutul său de vaccinare, dar a declarat public în aprilie anul trecut: „Personal mă opun vaccinării și nu aș vrea să fiu obligat de cineva să iau un vaccin pentru a putea călători”.

Decizia este foarte controversată într-o țară care înregistrează pentru prima dată zeci de mii de cazuri de Covid după ce a suportat unele dintre cele mai stricte restricții din lume. Mulți au acuzat anterior guvernul că le permite celor bogați și faimoși să facă ce vor, în timp ce oamenii obișnuiți rămân separați de cei dragi bolnavi și pe moarte.

Ce spun criticii despre această decizie controversată

„Nu-mi pasă cât de bun este un tenismen. Dacă refuză să se vaccineze, nu ar trebui să i se permită să intre”, a scris marți pe Twitter medicul A&E Stephen Parnis. „Dacă această scutire este adevărată, transmite un mesaj îngrozitor pentru milioane de oameni care încearcă să reducă riscul #COVID19.#Vaccinarea arată respect, Novak”, a mai scris medicul.

Jucătorul australian Alex de Minaur a declarat într-o conferință de presă: Cred că este foarte interesant. Atât am de gând să spun. Britanicul Jamie Murray a adăugat: „Cred că dacă eu nu aș fi vaccinat, nu aș fi primit o scutire. Ştiţi, dar foarte bine pentru că a fost autorizat să vină în Australia și să concureze”.

Cum sunt analizate cererile de scutire medicală

Cererile pentru scutiri medicale sunt evaluate anonim de două comisii separate şi sunt acordate celor cu o boală cardiacă inflamatorie sau o altă afecțiune acută enumerată ca motive valabile. Dar este, de asemenea, posibil ca Djokovic să fi fost recent testat pozitiv pentru virus, ceea ce i-ar permite să amâne administrarea vaccinului.

Ministrul Jaala Pulford a recunoscut că decizia a fost „frustrantă și supărătoare”, dar a negat și că Djokovic a primit un tratament special. Atât ea, cât și domnul Tiley l-au îndemnat pe Djokovic să ofere mai multe informații publicului. „Cu siguranță va fi util dacă Novak ar explica de ce a solicitat o scutire medicală, dar în cele din urmă depinde de el”, a spus domnul Tiley, potrivit BBC.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News