Revolta angajaților de la IAR Ghimbav. Guvernul a blocat indexarea lefurilor, dar a crescut de patru ori indemnizațiile conducerii

Revolta angajaților de la IAR Ghimbav. Guvernul a blocat indexarea lefurilor, dar a crescut de patru ori indemnizațiile conduceriisursa: Facebook

Toți angajații societății IAR Ghimbav au participat, luni, la un miting de protest provocat de discrepanțele salariale majore și de deciziile recente ale conducerii. Muncitorii își exprimă nemulțumirea față de majorarea masivă a indemnizațiilor acordate membrilor Consiliului de Administrație, în timp ce indexarea propriilor salarii cu rata inflației, deși negociată în vara acestui an, a fost blocată direct de Guvernul României.

Revolta angajaților de la IAR Ghimbav. Guvernul a blocat indexarea lefurilor, dar a crescut de patru ori indemnizațiile conducerii

Suba Arpad, liderul de sindicat al societății, atrage atenția asupra situației critice în care se află unitatea de producție din județul Brașov. „ocietatea şi salariaţii IAR se află într-o situaţie neplăcută şi destul de delicată, care generează preocupări legitime cu privire la situaţia actuală şi la perspectivele de evoluţie, deoarece încărcarea cu manoperă pe societate este de sub 20%, în condiţiile în care România cheltuieşte 16,8 miliarde de euro pentru înarmare, inclusiv pentru cumpărarea de elicoptere militare”.

Conform datelor furnizate de Blocul Național Sindical, indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație din cadrul IAR SA au crescut de peste patru ori. În același timp, drepturile salariale ale muncitorilor, stipulate în contractul colectiv de muncă, sunt acordate cu întârzieri repetate, pe fondul unor acte normative aprobate de Guvern care nu reflectă realitatea din teren.

Schimbările administrative derulate în ultima perioadă au dus și la o multiplicare a funcțiilor de conducere plătită din bugetul companiei. În urma deciziilor adoptate de ministrul Economiei, Irineu Darău, numărul salariilor de directori generali, executivi și membri ai Consiliului de Administrație suportate de IAR SA a crescut de la trei la nouă.

Pierderea contractelor istorice de achiziții militare

Protestatarii atrag atenția că, pentru prima dată din anul 1969, fabrica din Ghimbav pierde un contract important de furnizare de elicoptere militare, executivul de la București alegând un furnizor extern. Reprezentanții sindicatului au transmis un mesaj dur la adresa decidenților politici.

„Având în vedere că în industria de apărare, comenzile depind de situaţia conflictuală din lume şi de abilitatea guvernanţilor de a încheia contracte militare cu alte guverne, felicităm guvernele străine care au reuşit să «convingă» Guvernul României să cumpere produse militare de la industriile de apărare de la ei, şi ne exprimăm totala dezamăgire faţă de miniştrii din Guvernul României care nu au reuşit să «convingă» Guvernul României să semneze contracte de achiziţii militare cu societăţile din industria de apărare românească. În cazul concret al achiziţiilor de elicoptere militare, este pentru prima dată din 1969 până în prezent, când contractul de achiziţii de elicoptere militare este semnat de către reprezentanţii Guvernului României, cu un alt furnizor, deşi, în toţi aceşti ani, societatea IAR a fabricat şi a asigurat mentenanţă la elicopterele militare ale armatei României şi nu numai.”

Poziția Ministerului Economiei și investițiile în tehnologie

De cealaltă parte, ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a justificat majorarea indemnizațiilor brute ale membrilor Consiliului de Administrație, de la 4.720 de lei la 20.400 de lei, prin necesitatea de a atrage performanță într-o companie strategică listată la Bursa de Valori București. „Să sprijine performanţa în funcţie de indicatori obiectivi, nu de apropierea de un ministru sau altul, de un partid sau altul. Principiul pe care îl urmărim este simplu: administratori competenţi, indemnizaţii justificabile şi performanţă care poate fi măsurată.”

Irineu Darău, ministrul Economiei

Sursa foto: Captură video

Ministerul subliniază că IAR Brașov menține o colaborare strânsă cu gigantul Airbus Helicopters pentru producția, personalizarea și mentenanța aparatelor de zbor.

„Iar acum avem o oportunitate importantă în contextul SAFE şi al investiţiilor pe care România le face în industria de apărare, prin cooperarea cu Airbus Helicopters France şi participarea industrială la programul de elicoptere H225M.”

Contextul achizițiilor desfășurate de Ministerul Apărării

Ministerul Apărării Naționale a confirmat semnarea ordinului pentru achiziția a 12 elicoptere multi-misiune AIRBUS H225 M Caracal, pachet ce include suportul logistic inițial și pregătirea personalului de zbor.

Valoarea estimată a achiziției se ridică la 757 de milioane de euro, din bugetul total aprobat de 852 de milioane de euro alocat prin proiectul SAFE. Aparatele de zbor urmează să fie echipate pentru misiuni de atac, supraveghere, recunoaștere și asalt aeropurtat.