Revin restricțiile în România. Restaurantele și barurile vor fi închise. Se interzic nunțile

Revin restricțiile în România. Restaurantele și barurile vor fi închise. Se interzic nunțile

Autoritățile locale din Iași a decis introducerea unor noi restricții pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectări cu coronavirus. Localurile vor fi închise, iar nunțile interzise.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a hotărât reimpunerea unor restricții în două comune din județul Iași, ca urmare a creșterii numărului de cazuri confirmate cu COVID-19. Rata de infectare în comunele Ceplenița și Răchiteni a depășit pragul de 3 la mia de locuitori astfel încât mai multe localuri vor fi închise.

E oficial. Se închid restaurantele și se interzic nunțile în Iași

În comuna Ceplenița, rata de infectare este de 3, 09, iar în comuna Răchiteni, autoritățile au raportat o rată de 3, 04 la mia de locuitori. În urma deciziei luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, activitatea restaurantelor, barurilor și cafenelelor din comunele Ceplenița și Răchiteni va fi restricționată, atât la interiorul localurilor, cât și la exterior.

Și sălile de joc vor fi închise, iar activitățile din centrele culturale, precum spectacole publice sau private, vor fi interzise. Măsurile impuse vor rămâne în vigoare până pe data de 10 septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce restricții se pregătesc pentru valul patru al pandemiei

În valul patru al pandemiei, autoritățile din România iau în calcul reimpunerea unor restricții la nivel de circulație, în principiu, noaptea, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Implementarea noilor măsuri, pe fondul limitării răspândirii coronavirusului, se vor lua în condițiile în care cazurile de infectare vor scăpa de sub control.

„Acum nu sunt astfel de discuții, dar există în hotărârea de guvern mai multe măsuri la care putem să revenim în funcție de creșterea numărului de cazuri și a incidenței. Da, e posibil ca în unele zone în care incidența crește să se ia măsuri locale sau zonale. Nu pot să vă spun că aceste măsuri vor fi luate imediat sau pe plan național”, a declarat Raed Arafat.

Pe de altă parte, o serie de noi restricții nu ar trebui să ia prin surprindere românii întrucât „potențialul de creștere (a cazurilor de infectare – n.r.) e unul serios”, potrivit șefului DSU. „După ce am văzut cifrele și modul de creștere e clar că e posibil să asistăm la creșteri mai departe. Noi monitorizăm mai departe ce se întâmplă și care e impactul. Avem câteva milioane de persoane vaccinate. Sperăm că impactul pe secțiile ATI să nu fie identic cu valul 3. Acum e o categorie care nici nu poate fi vaccinată. Vorbim de copii, ei pot fi afectați mai mult. Să spunem că poate fi un val prelungit e prematur să zicem. De noi depinde cum limităm impactul”, a mai comunicat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne.