Rețea de spioni ruși anihilată în Polonia. Aveau misiunea de a sabota transporturile de ajutoare pentru Ucraina
- Mihai Soica
- 16 martie 2023, 19:12
Polonia a destructurat o rețea de spionaj rusesc care opera în țară și a reținut nouă persoane care sunt acuzate că pregăteau acte de sabotaj.
Misiunea rețelei de spioni era de a arunca în aer principalele rute de cale ferată din Polonia și de a monitoriza garniturile de trenuri care urmează să plece spre Ucraina.
Cel mai probabil, Rusia vrea ca armele trimise de SUA și de aliații NATO să ajungă cu întârziere în Ucraina. Rețeaua de spionaj avea și misiunea de a monitoriza rutele feroviare către Ucraina, a declarat, joi, ministrul de interne de la Varșovia.
”În ultimele zile, Agenția de Securitate Internă a reținut nouă persoane suspectate de colaborare cu serviciile secrete rusești”, a declarat ministrul de Interne, Mariusz Kaminski într-o conferință de presă.
Spionii au fost arestați
Persoanele suspectate de activități de spionaj erau cetățeni străini, ”din țări situate la est de Polonia”.
”Suspecții au desfășurat activități de spionaj împotriva Poloniei și au pregătit acte de sabotaj la cererea serviciilor secrete rusești”, a mai spus înaltul oficial polonez.
Kaminski a precizat că șase dintre persoanele reținute au fost acuzate de spionaj în favoarea Rusiei și de participare la un grup infracțional organizat.
Procedurile de urmărire penală împotriva a trei persoane reținute, miercuri, sunt în curs de desfășurare, a adăugat el.
”Ofițerii Agenției de Securitate Internă au confiscat camere de luat vederi, echipamente electronice, precum și transmițătoare GPS care urmau să fie montate pe transporturile cu ajutoare pentru Ucraina”, a declarat Kaminski.
Cel mai probabil, semnalele transmise de aceste aparate găsite asupra rețelei de spionaj, ar fi ghidat rachetele rusești care ar fi urmat să fie trase asupra garniturilor de tren.
Propagandă pentru Rusia
De asemenea, grupului i s-a ordonat să desfășoare activități de propagandă pentru a destabiliza relațiile dintre Polonia și Ucraina, aceștia primind sume mari de bani.
Declarația lui Kaminski a fost făcută după ce postul privat de radio RMF FM a relatat, miercuri, că serviciile de securitate poloneze au reținut șase persoane suspectate de spionaj pentru Rusia.
Potrivit RMF, camerele de luat vederi au fost găsite în apropierea aeroportului Jasionka, în apropiere de Rzeszow, care a devenit un punct de transfer pentru arme și muniții livrate în Ucraina.
Întâlnire între președintele Poloniei și șeful CIA
Miercuri, președintele polonez Andrzej Duda s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns.
Biroul președintelui Poloniei a declarat că au fost discutate chestiuni privind situația de securitate din Europa de Est.
Mai multe țări europene au expulzat diplomați ruși pentru presupus spionaj, de când războiul din Ucraina a dus relațiile dintre Moscova și Uniunea Europeană la minime istorice.
În februarie, un cetățean rus care a trăit și a desfășurat activități de afaceri în Polonia timp de mai mulți ani a fost acuzat de spionaj pentru Rusia între 2015 și aprilie 2022, informează Reuters.