Respectarea carantinei va fi verifică prin GPS. Ce strategie vor să aplice autoritățile
- Sabina Popescu
- 26 iulie 2021, 23:49
Autoritățile din Israel au stabilit să verifice cetățenii care trebuie să respecte carantina prin intermediul unui sistem GPS. Măsura a fost luată pe fondul noului val de infectări, despre care autoritățile consideră că a fost declanșat de persoanele care nu au respectat măsurile restrictive.
Israelul va verifica cetățenii care trebuie să stea în carantină prin GPS, pentru a se asigura că respectă măsurile de izolare impuse pe fondul prevenirii răspândirii coronavirusului, anunță autoritățile.
Fiecare persoană care trebuie să se izoleze va primi un mesaj text cu un link pe care trebuie să îl acceseze, pentru a permite autorităților să dețină coordonatele GPS pe perioada în care va fi efectuată carantina, potrivit purtătorului de cuvânt al ministrului Securității Publice, Omer Bar-Lev.
Persoanele care refuză să acceseze linkul vor fi verificate de agenții de poliție, care vor demara controale la reședința unde are loc izolarea, potrivit anunțului purtătorului de cuvânt,
Noi restricții pe aeroport
Autoritățile din Israel au mai anunțat că la nivelul Aeroportului Internaţional Ben Gurion, situat în apropierea Tel Aviv-ului, doar călătorii vor mai avea acces în terminalul de plecări. Însoțitorii tuturor celor care călătoresc trebuie să rămână în afara terminalului.
Așteptarea turiștilor sau a pasagerilor nu mai este permisă în aeroport, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ben Gurion.
Situația epidemiologică din Israel
Un val de infectări de amploare s-a răspândit în Israel, începând cu mijlocul lunii iunie, iar, potrivit autorităților, acesta a fost declanșat, probabil, de persoanele de peste hotare, care nu au ținut cont de regulile de izolare stabilite.
Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat, luni, 26 iunie, 1.398 de cazuri noi de coronavirus, depistate în ultimele 24 de ore.
108 persoane au fost raportate în stare gravă de sănătate, însă nu a fost înregistrat niciun caz de deces în acest sens.
Cele mai multe cazuri de infectare prezintă contractarea mutației periculoase Delta, potrivit informațiilor comunicate de Guvernul din Israel.
Peste 57% dintre 9,3 milioane de locuitori ai ţării sunt vaccinaţi cu schema completă de imunizare.
Israel a avut parte de un debut promițător în ceea ce privește vaccinarea cu serurile imunizatoare. Ulterior, a urmat un declin al numărului de vaccinări, însă Guvernul a comunicat că, din cauza pericolului tulpinii Delta, campania înregistrează, din nou, progres.