Republica Moldova, așteptată în UE: Dacă vă faceți temele, puteți obține o viață mai bună

Republica Moldova, așteptată în UE: Dacă vă faceți temele, puteți obține o viață mai bună Uniunea Europeană. Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova face pași siguri spre integrarea în Uniunea Europeană, având un puternic sprijin din partea tuturor țărilor membre. Ultimul mesaj venit de la Budapesta confirmă acest lucru. Viceministrul Afacerilor Europene al Ungariei, Barna Pál Zsigmond, a declarat că cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unei țări din Europa este să fie membră a Uniunii Europene. El a dat chiar exemplul Ungariei, care a cunoscut progrese semnificative, din punct de vedere economic și social, după aderarea la Uniunea Europeană.

Barna Pál Zsigmond a mai spus că unul dintre cele mai importante obiective viitoare ale Ungariei în ceea ce privește integrarea și cooperarea în UE este realizarea păcii.

„Cred că trebuie să ne întoarcem la această idee, deoarece dacă avem pace, dacă putem pune capăt războiului, dacă putem obține pacea în Ucraina, atunci putem planifica cu adevărat viitorul și putem continua cu procesul de extindere, cu extinderea în Balcanii de Vest și cu extinderea în Est. Și dacă vom obține pacea, vom putea reveni la normalitate și ne vom putea ocupa cu adevărat de problemele care afectează cu adevărat viața de zi cu zi a oamenilor”, a spus Barna Pál Zsigmond, într-un interviu pentru Moldova 1.

Republica Moldova a făcut progrese pentru aderarea la UE

Oficialul de la Budapesta a vorbit și despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, subliniind progresele făcute de Moldova, inclusiv în domeniul combaterii corupției și reformelor judiciare.

Barna Pál Zsigmond s-a referit și la conferința interguvernamentală din iunie, care a creat fundamentul pentru evoluțiile viitoare în următorii ani.

Barna Pál Zsigmond

Barna Pál Zsigmond. Sursa foto: Wikipedia

„Cred că Moldova ar trebui să urmeze această cale care este scrisă și bazată pe acordurile cu Comisia și în timpul președinției noastre vom sprijini cât de mult este posibil eforturile Moldovei de a îndeplini toate cerințele pentru a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Mă bucur că Moldova a înregistrat multe progrese în drumul său spre Uniunea Europeană și cred că procesul de extindere este deschis pentru Republica Moldova.

Uniunea Europeană nu este un miracol. Desigur, trebuie să vă faceți treaba, dar să înțelegeți că asta nu se întâmplă de la o zi la alta, în schimb oferă o șansă oamenilor, unei țări. Dacă vă faceți temele, puteți obține creșteri, o viață mai bună, puteți obține mai multă libertate, chiar și faptul că toate țările europene vor fi deschise pentru cetățeni. Deci, eu cred că dacă se ia în serios această cale, așa cum o face Moldova, după cum vedem, cred că va fi pentru fiecare cetățean, un mare avantaj să fie membru al Uniunii Europene”, a mai spus Barna Pál Zsigmond.

Ungaria, de 20 de ani în Uniunea Europeană

Ministrul ungar a ținut să amintească faptul că, timp de 20 de ani, de când Ungaria este membră a blocului comunitar, țara a avut doar de câștigat de pe urma aderării la Uniunea Europeană: „Primim o mulțime de fonduri europene, în special pentru infrastructură, dar și pentru agricultură, precum și pentru proiecte mici.

Deci, este vizibil pentru toată lumea din țară, din perspectivă economică, beneficiile Uniunii Europene, ale calității de membru al Uniunii Europene. Și cu siguranță am experimentat o mulțime de libertăți împreună cu Uniunea Europeană, libertatea de a călători, libertatea de a studia, libertatea de a lucra. De asemenea, suntem membri ai zonei Schengen. Așadar, este un mare avantaj”.