Republica Moldova ar putea avea un nou guvern până la sfârşitul lunii

Republica Moldova ar putea avea un nou guvern până la sfârşitul lunii

Republica Moldova ar putea avea un nou guvern până la sfârşitul lunii, susţin reprezentanţii partidelor proeuropene, care dau asigurări că în următoarele zile va fi formată o majoritate parlamentară, informează agenţia de presă Unimedia.

Liderii celor trei partide proeuropene au discutat telefonic despre formarea unei alianţe, iar discuţiile ar urma să continue joi în cadrul unei întrevederi, precizează Agerpres

„Vorbim la telefon. Am vorbit ieri la telefon toţi trei şi urmează să ne vedem astăzi. Dacă nu va fi o alianţă proeuropeană, înseamnă că proiectul Moscovei este pus în aplicare”, a declarat Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal (PL) din Republica Moldova.

La rândul său, vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Liliana Palihovici, afirmă că există şanse reale ca până la sfârşitul lunii Republica Moldova să aibă un nou guvern. .

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), Dumitru Diacov, spune că noul guvern trebuie format înainte ca deputaţii să plece în concediu. „Am vrut până în data de 15 iulie, dar înţelegem că nu va fi posibil, aşa că cel mai probabil (guvernul va fi format) până la sfârşitul lunii”, a declarat Dumitru Diacov.

Până în prezent liderii celor trei partide au avut două întrevederi unde au discutat despre formarea unei alianţe. Cea mai recentă întrevedere a avut loc vineri, 3 iulie.

Termenul limită pentru votarea unui nou guvern expiră în 12 septembrie, precizează sursa citată.