Renault va schimba prețurile automobilelor electrice vândute la nivel mondial, după ultimele decizii luate de rivalul american Tesla
- Adriana Popescu
- 17 aprilie 2023, 14:16
Constructorul auto francez îşi va revizui politicile de preţuri cu privire la automobilele electrice vândute la nivel mondial, pentru a se asigura că rămâne competitiv, după mai multe decizii de reducere a preţurilor adoptate de rivalul american Tesla Inc, a declarat luni directorul mărcii Renault, Fabrice Cambolive, transmite Reuters.
După ce a redus de mai multe ori preţurile de comercializare pentru automobilele sale electrice pe piaţa din SUA, Tesla a anunţat vineri reduceri de preţuri şi în Europa, cea mai importantă piaţă a Renault, precum şi în Israel şi Singapore, extinzând o tendinţă mondială de reducere a preţurilor care a început în China în luna ianuarie.
"Vom analiza fiecare ţară în parte, piaţă cu piaţă, care este nivelul de competitivitate pe care trebuie să îl avem pentru a rămâne în cursă", a spus Fabrice Cambolive.
În primele trei luni ale acestui an, vânzările de automobile marca Renault au crescut cu 9%, până la 354.545 de unităţi, graţie lansării de noi modele, semn că strategia de relansare concentrată pe cele mai profitabile modele ale mărcii pare să înceapă să dea rezultate, după patru ani de scădere a veniturilor.
Tesla a redus prețurile mașinilor
În pofida relansării vânzărilor, Fabrice Cambolive a subliniat că reducerile de preţuri decise de Tesla sunt un semnal de alarmă pentru competitori. Directorul mărcii Renault a mai spus că vânzările modelului Megane electric, unul dintre cele mai populare modele, au crescut semnificativ în luna martie, cu un nivel solid al comenzilor care a venit în pofida unor reduceri de preţuri foarte limitate. Însă acest model are în prezent un cost similar cu modelul echivalent al constructorului american. După ultimele reduceri de preţuri decise de Tesla, un automobil Tesla Model 3 are în Franţa un preţ de pornire de 41.900 de euro, comparativ cu 42.000 de euro pentru un Megane electric.
"Este clar că reducerile de preţuri de la Tesla sunt o provocare, începând cu partea de costuri. Este un avertisment pe care îl analizăm", a spus Cambolive.
În ceea ce priveşte întregul grup auto Renault, care produce şi automobilele mărcile Dacia şi Renault, şi care va da joi publicităţii rezultatele privind vânzările la nivel de grup, acesta a raportat pentru anul 2022 o scădere de 5,9% a vânzărilor, afectat de pierderea pieţei ruseşti. Vânzările de automobile marca Renault, responsabile pentru două treimi din vânzările întregului grup, au scăzut cu 9,4% anul trecut, fiind vorba de al patrulea an consecutiv de scădere a vânzărilor.
(Agerpres)