Regele Mihai, sărbătorit la Constanţa în “Cuibul Reginei”
- Feri Predescu
- 25 octombrie 2015, 20:06
Conducerea organizaţiei judeţene a PNŢCD Constanţa a sărbătorit ziua de naştere a Regelui Mihai la Muzeul “Cuibul Reginei” din incinta portului unde, la începutul secolului trecut, familia regală îşi petrecea vacanţele de vară.
Monarhiştii constănţeni au invitat la eveniment personalităţi care au vorbit invitaţilor despre regele Mihai şi despre primii regi ai României. Directorul Muzeului de Artă Constanţa, Doina Păuleanu, directorul Muzeului Portului, istoricul George Varsami şi arhitectul Radu Cornescu au prezentat istoria "Cuibului Reginei" din portul Constanţa. Maestrul cofetar Silvian Miron a expus bustul, din ciocolată albă, al Reginei Maria. Imnul regal a fost intonat de membrii corului “Ion Pelearcă”, în apluazele zecilor de monarhişti.
Muzeul Portului este amplasat în apropierea Farului din port pe locul unde pe vremuri a existat Pavilionul Regal, construit, la cererea regelui Carol I, de Anghel Saligny. “A dorit să-i facă o surpriză soţiei sale, regina Elisabeta, şi să construiască, la capătul digului dinspre mare, această căsuţă care semăna cu un vapor şi care a fost numită Pavilionul Regal. Interiorul era foarte simplu, proporţiile construcţiei erau modeste dar terasa era extraordinară” a povestit criticul Doina Păuleanu.
Regina Elisabeta stătea ore în şir pe terasă şi saluta vapoarele care intrau şi ieşeau. Avea un megafon şi ura tuturor marinarilor drum bun sau bine aţi venit. După ce clădirea a luat foc, Regina Maria, mama Regelui Mihai, a dispus refacerea Pavilionului Regal. Şi l-a numit Cuibul Reginei. „Acest loc este impregnat de istorie, s-au consumat momente importante din istoria Constanţei, a ţării şi a regalităţii”, spune Doina Păuleanu.