Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
În urmă cu câteva săptămâni, publicam editorialul ,,Spionajul european se reformează în fața pericolului rusesc. Azi, Germania’’. Marea problemă a (contra)sponajului german - pe care cancelarul F. Merz încearcă să o rezolve prin reformarea structurilor de intelligence – este strict legată de limitele impuse de rațiuni istorice, constituție, opinia publică germană, evoluția situației operative din Europa în ultimii ani și nu în ultimul rând, a celei interne din Germania. Chiar dacă alte state nu se confruntă cu problematica particulară a Berlinului pe acest segment, pericolul rusesc a schimbat întreaga paradigmă de intelligence, împunând schimbări, unele radicale, în acest domeniu extrem de sensibil.
Astăzi, vom vorbi despre inițiative similare celei germane, în alte două state europene: Olanda și Suedia.
Care sunt rațiunile unei noi rețete de protecție olandeză?
La 28 august, în timp ce majoritatea europenilor erau încă în vacanță - parlamentarii români votau chiar de pe plajă - guvernul olandez a considerat că este momentul oportun pentru a deschide consultările publice privind o nouă lege fundamentală pentru arhitectura sa de securitate. Miza nu este deloc neglijabilă: redefinirea completă a prerogativelor Serviciului General de Informații și Securitate (AIVD – componenta civilă) și ale Serviciului Militar de Informații și Securitate (MIVD).
Spre deosebire de limbajul diplomatic de altădată, plin de eufemisme - un fel de limbă de lemn - noul proiect olandez numește lucrurile direct, cu subiect și predicat. Documentul citează explicit pericolul rusesc, și într-un puseu de realism geopolitic oarecum tardiv, tentativele sistematice ale Beijingului de a obține tehnologie occidentală avansată. Obiectivul se află în laboratoarele și fabricile din Eindhoven. Olanda găzduiește primul producător mondial de sisteme de litografie pentru cipuri (ASML), un gigant tehnologic fără care industria globală a semiconductorilor s-ar bloca în câteva zile.
Într-o lume în care microcipul a devenit noul petrol, este de la sine înțeles de ce spionajul economic chinez și-a stabilit cartierul general (neoficial) în Țările de Jos. Olanda a înțeles, în sfârșit, că a deține monopolul global asupra uneltelor cu care se produce creierul tehnologic al planetei reprezintă un privilegiu imens, dar și o țintă permanentă pe spinarea securității naționale.
Între reflexele Războiului Rece și realitatatea războiului hibrid
Din punct de vedere conceptual, proiectul de reformă olandez încearcă să rezolve o ecuație complicată: unificarea răspunsului în fața unor amenințări de natură complet diferită. Pe de o parte, avem amenințările „clasice”, extrase parcă din manualele spionajului de secol XX: infiltrări de agenți, sabotaje industriale, spionaj economic rudimentar sau rafinat, șantaj politic și, bineînțeles, mult lăudatul „lobby mascat” – acea metodă elegantă prin care interesele unor state sunt traduse în argumente economice de către foști și actuali politicieni occidentali (re)convertiți în consultanți bine plătiți.
Pe de altă parte, textul legislativ plonjează brutal în realitatea secolului XXI, definind războiul hibrid în formele sale cele mai agresive: cyberspionaj de stat, atacuri informatice asupra infrastructurii critice și atacuri chirurgicale cu UAV-uri.
Dilema de la Haga: Licență de ... acțiune sau control autoritar
Pentru a contracara acest asalt multidimensional, Haga dorește o accelerare a procesului decizional. Totuși, conștient de riscurile unei „alunecări autoritare” a serviciilor, executivul olandez încearcă să mențină un echilibru fin între viteza de reacție și controlul legal al operațiunilor.
Soluția propusă este înființarea unui nou organism de supraveghere independent. Acesta nu doar că va veghea la respectarea drepturilor fundamentale, dar va avea și prerogative executive stricte, putând întrerupe în timp real orice operațiune informativă pe care o judecă nelegitimă sau disproporționată. Rămâne de văzut cum va funcționa în practică acest arbitraj: într-un meci de șah hibrid în care secundele contează, un arbitru care poate opri jocul pentru a verifica regulamentul riscă să fie salvatorul democrației, sau ... garantul unui eșec operativ de proporții.
O replică continentală pentru „Five Eyes” și iluzia autonomiei
Poate cea mai ambițioasă – dar ironic vorbind, idealistă – componentă a reformei olandeze vizează dimensiunea europeană. Pentru perspectiva anilor 2027-2030, Olanda își propune să acționeze ca un vector politic major pentru strângerea legăturilor de cooperare informativă pe continent. Ideea de fond este crearea unui echivalent european al faimoasei alianțe „Five Eyes” (compusă istoric din ,,vorbitoarele de limbă engleză’’: SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă).
Totuși, Haga recunoaște, cu un realism pragmatic demn de laudă, că la acest nucleu dur continental vor adera, inițial, foarte puține țări – probabil cele care împărtășesc aceeași proximitate geografică și anxietate geopolitică față de Est. Dincolo de acest cerc select, ambiția pe termen lung a olandezilor este de-a dreptul revoluționară: constituirea unei capacități informative europene cu adevărat autonome. Într-o Europă în care schimburile de informații secrete se fac încă pe bază de reciprocitate bilaterală strictă și neîncredere funciară, propunerea olandeză sună aproape utopic.
Să convingi servicii de informații cu culturi instituționale total diferite să pună în comun secretele de familie este o sarcină herculeană. Cu toate acestea, demersul olandez arată că la Haga s-a înțeles un adevăr crud: fără o autonomie a informației, independența strategică a Europei este doar un slogan bun pentru discursurile de la Bruxelles. Despre aceste lucruri, am mai scris, chiar săptămâna trecută.
Stockholm: Adio, neutralitate; bun venit, „Swedish Foreign Intelligence Service”
După Berlin și Haga, observăm că mișcarea tectonică pe segmentul intelligence nu rămâne un fenomen izolat. Lucrurile se mișcă rapid în aceeași direcție și la Stockholm. Suedia, o țară care timp de două secole și-a clădit identitatea internațională pe dogma neutralității, își recalibrează din temelii aparatul de securitate. Începând cu 1 ianuarie 2027, va intra oficial în funcțiune Swedish Foreign Intelligence Service (Serviciul Suedez de Informații Externe).
Această reformă structurală se traduce, în esență, printr-o separare chirurgicală și definitivă între spionajul și contraspionajul civil și cel militar. Logica din spatele acestei rupturi este dictată de noul statut al țării: Suedia nu mai este un observator solitar la Marea Baltică, ci un membru cu drepturi depline al NATO.
În acest nou context de securitate colectivă, misiunile principale ale noului serviciu extern sunt identificarea timpurie și anticiparea amenințărilor din exterior. Având în vedere geografia și incidentele repetate din ultimii ani – de la submarine fantomă în arhipelagul Stockholm, până la tăieri suspecte de cabluri submarine de comunicații – nu este deloc greu de ghicit din ce direcție geografică vin aceste amenințări. Suedia abandonează definitiv naivitatea specifică vremurilor de pace, transformându-și aparatul de spionaj într-un instrument ofensiv, perfect compatibil cu cerințele și standardele aliate.
Oare mergem către o suveranitate a Europei? Pe segmentul intelligence, desigur.
Analizând evoluțiile recente din Germania (prin reforma Merz), Olanda și Suedia, se desprinde o concluzie politică evidentă: factorul politic din aceste state – puternic impulsionat și documentat de serviciile de informații naționale – a înțeles înaintea altora realitatea imediată și brutală. Timp de decenii, Europa de Vest a trăit sub confortabila umbrelă de securitate americană, externalizând riscurile strategice către Washington.
Astăzi, în fața unui pericol iminent și agresiv din Est și a unor decizii adesea oscilante, imprevizibile sau de-a dreptul contradictorii ale Washingtonului în materie de împărtășire a informațiilor (intelligence sharing), europenii sunt forțați de împrejurări să își reconsidere radical atitudinea. Nu mai este vorba doar despre a cumpăra armament, ci despre a deține capacitatea proprie de obținere a datelor brute, de analiză critică independentă și de intervenție timpurie pe linie de spionaj și contraspionaj.
Aceste atribute nu mai reprezintă doar simple componente tehnice ale suveranității naționale sau ale securității continentale colective. Ele devin – și este momentul să folosim termenul fără rețineri sau complexe – pilonii fundamentali ai suveranității Europei. O Europă oarbă și surdă pe plan informativ, dependentă exclusiv de sateliții și interceptările partenerilor transatlantici, nu va putea fi niciodată cu adevărat suverană. Reformele de la Berlin, Haga și Stockholm sunt primele cărămizi ale unei fortărețe informative pe care continentul este obligat să o construiască în regim de urgență.
Concluzie
În peisajul geopolitic actual, victoria sau supraviețuirea nu se mai măsoară doar în numărul de divizii sau de tancuri dislocate pe flancul estic. Răspunsul eficient în fața războiului hibrid înseamnă, înainte de toate, capacitatea de a vedea cu anticipație. Înseamnă să poți descifra din timp intențiile, amenințările și obiectivele subtile ale inamicului, să le interpretezi într-un mod rece și realist, lipsit de iluzii ideologice, și să deții instrumentele operative pentru a le anihila înainte ca ele să fie materializate pe teren. Este limpede că ,,teren’’ înseamnă mult mai mult decât un front vizibil.
Olanda și Suedia‚ cărora li se adaugă Germania, din rațiuni ușor diferite - demonstrează că au înțeles regulile acestui joc periculos. Rămâne de văzut câte state europene le vor urma exemplul înainte ca „timpul de gîndire” oferit de istorie să expire definitiv.
Recomandările noastre
