Ne plângem astăzi de Nicușor Dan. Îl criticăm continuu, îi reproșăm ezitările, deciziile, lipsa de decizii și felul în care România continuă să se afunde în criză. În opinia mea, dacă va continua astfel, mandatul lui riscă să rămână în istorie ca unul dintre cele mai slabe mandate prezidențiale și nu doar din România.

Dar, înainte să ne declarăm cu toții surprinși, dezamăgiți și supărați rău, poate ar trebui să ne uităm și la felul în care actualul președinte a ajuns la Cotroceni. Pentru că președinții nu apar așa, singuri în funcție, ei sunt aleși. Iar între promisiunile lor și dezamăgirile noastre există un moment pe îl cam ocolim: votul.

Suntem ceea ce votăm. Nu în sensul că fiecare alegător seamănă cu omul pe care pune ștampila, ci în sensul că votul arată ce dorim, ce ne place, ce trecem cu vederea și ce considerăm suficient pentru conducerea unei țări.