Recompense pentru vaccinare. Autoritățile dau bani, bere și marijuana în schimbul dozelor

Recompense pentru vaccinare. Autoritățile dau bani, bere și marijuana în schimbul dozelor

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 primesc diferite recompense din partea oamenilor de afaceri și a autorităților. Acestea merg de la bere, prăjituri, bani și chiar marijuana. 

Deși așteaptă să revină în cât mai scurtă vreme la viața normală, oamenii par să fi obosit și nu mai au chef de alte eforturi, precum vaccinarea. Acesta chiar dacă experții spun că revenirea la normalitate, pe care o așteaptă toată lumea depinde de succesul campaniilor de vaccinare. Ca să-i impulsioneze pe cei mai puțin dornici de vaccinare, autoritățile sunt dispuse să ofere tot felul de recompense.

Astfel, Guvernul Serbiei oferă câte 25 de euro celor care acceptă să se imunizeze până la finalul acestei luni. De asemenea, proprietarul unui restaurant promite mâncare gratis. Acesta își dorește ca pandemia să se încheie cât mai repede pentru că afacerile sale au de suferit din cauza restricțiilor.

În Statele Unite, oamenii care acceptă să se vaccineze primesc diverse stimulente, de la prăjituri și cafea, la bere, bani sau reduceri la diverse produse și chiar la marijuana.

Ne puteți urmări și pe Google News

Circa 145 de milioane de americani, reprezentând 56% din populaţia adultă din Statele Unite, au primit cel puţin prima doză de vaccin. Dar numărul zilnic al dozelor administrate scade. Astfel, autorităţile încearcă să-i convingă pe cei indiferenţi faţă de vaccinare. Preşedintele Joe Biden a anunţat marţi că până pe 4 iulie, Ziua Naţională a SUA, măcar 70% dintre adulţi să primească cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19.

Pentru atingerea acestui obiectiv, guvernul federal, statele, colectivităţile şi numeroase companii îşi multiplică stimulentele. Supermarketurile vor oferi promoţii clienţilor care vin să se vaccineze în centrele amenajate în magazine. Reduceri de preţuri la bilete pentru meciuri sunt de asemenea avute în vedere, în parteneriat cu marile ligi sportive.

O bere gratis, o cafea sau prăjituri

Mai multe state americane au lansat şi ele asemenea initiative. Guvernatorul din New Jersey, Phil Murphy, a promis o bere gratuită tuturor celor cu vârste de peste 21 de ani care se vaccinează, în cadrul programului denumit „O doză şi o bere”. Acest program va funcționa până la sfârşitul lunii.

Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a anunțat o promoție similar, dar limitată la câteva ore, în cursul unei singure zile, care se va aplica într-un anumit centru de vaccinare.

Un lanț de gogoșerii și cafenele a promis o prăjitură gratis tuturor celor care prezintă certificatul de vaccinare, iar oferta este valabilă în magazinele din întreaga țară până la sfârşitul anului. De asemenea, este și o promoție pentru luna mai care mai cuprinde și o cafea gratuită. Angajaţii companiei care se vaccinează vor avea patru ore liber de la serviciu.

Facilităţi asemănătoare sunt oferite şi de alte companii americane. Administraţia Biden a anunţat luna trecută şi facilităţi fiscale pentru întreprinderile mici şi mijlocii care le oferă un concediu plătit angajaţilor pentru a se vaccina şi a-şi reveni în urma posibilelor efecte secundare ale vaccinului.

Bani pentru cei care se vaccinează

Cele mai bune motivații rămân cele în bani. Guvernatorul din Maryland, Larry Hogan, a anunţat că angajaţii din sectorul public vor primi 100 de dolari dacă se vaccinează. Oferta este retroactivă și va fi valabilă pentru un an și jumătate. Cei care încasează banii după prima doză de vaccin şi nu se mai prezintă la a doua doză vor trebui să-i restitui.

Şi în Virginia de Vest sunt oferite bonuri valorice de 100 de dolari în schimbul vaccinării celor cu vârste între 16 şi 35 de ani, o grupă de vârstă mai reticentă faţă de vaccinare.