Recalcularea pensiilor. Cine va avea veniturile dublate

Recalcularea pensiilor. Cine va avea veniturile dublatePensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Recalcularea pensiilor este așteptată de românii care au veniturile mici. Potrivit legii care se va aplica din luna septembrie a acestui an, unele pensii se majora substanțial, susțin reprezentanții Casei de Pensii.

Unele pensii din România s-ar putea dubla, potrivit legii care prevede recalcularea indemnizațiilor. Șeful Casei Naționale de Pensii(CNPP), Daniel Baciu, a precizat că  românii care au stagiu de cotizare complet, dar au avut salarii mici, implicit pensii mici, vor fi cei care vor beneficia de creșterea majoră a veniturilor.

Recalcularea pensiilor. Unii bătrâni vor avea indemnizații  dublate

Recalcularea pensiilor

Pensionari. Sursa foto: Arhiva EVZ

Conform oficialului CNPP, românii care au un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani vor primi un bonus. Daniel Baciu, a precizat, potrivi trealitatea.net, că pensiile care la acest moment sunt în valoare de 2200 de lei vor crește cu mai mult de 30%, aproape că se vor dubla.

„De exemplu, la 47 de ani contribuție, o persoană va beneficia de acele puncte de stabilitate. Pensia va crește cu mai mult de 30% de la 2.200 de lei. Aceste puncte de stabilitate se dau pentru aceste perioade în plus. Cu siguranță că persoana în cauză va avea peste 3.000 de lei, ba chiar și mai mult. 25 de ani este stagiul mediu de cotizare în România. Tot ceea ce depășește 25 de ani va primi un bonus. Vor crește pensiile celor care au avut salarii minime, pentru că oamenii au avut salariul mic, dar au venit zi de zi la muncă”,  a subliniat șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, potrivit sursei citate.

Noua formulă  pentru recalcularea pensiilor va fi aplicată din septembrie 2024. Cu ajutorul acesteia, toți beneficiarii din România pot afla ce pensie lunară vor primi de pa stat. Noua variantă de calcul are la bază stagiile diferite de cotizare.

Cum se calculează majorarea pensiilor

Recalculare pensii.

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Românii care au lucrat  25 de ani, cu un salariu net de 2.000 de lei, după recalcularea pensiilor, acesta primește lunară de 1300 de lei. Formula se aplică astfel: 25 de ani X 0,52 X 81 de lei.

Cei care au care are 35 de ani de muncă, pe un salariu net de 2.000 de lei, recalcularea se va face astfel: 35 de ani x 0,52 = 18,2 puncte.  În acest caz, cifrei finale i se adaugă și punctele de stabilitate: 5×0,5+5×0,75=6,25.