Recalcularea pensiilor. Casa de Pensii explică de ce au fost retrase deciziile

Recalcularea pensiilor. Casa de Pensii explică de ce au fost retrase deciziilePensionari. Sursă foto: Freepik.com

București. CNPP, Casa Națională de Pensii Publice, a explicat de ce au fost retrase mai multe decizii de recalculare. În județul Alba, autoritățile au anunțat că au oprit de la distribuire un număr de 5.000 de asemenea documente.

Câteva mii de pensionarinu și-au primit deciziile de recalculare, deși este finalul lunii. Distribuirea a început încă din 15 august și urmează să se finalizeze până la 31 august.

CNPP vine cu explicații pentru pensionari

De la 1 septembrie vor intra în plată noile pensii, conform deciziilor de recalculare. Până atunci, pensionarii ar trebui să-și primească documentele pentru a vedea care sunt drepturile ce le revin. În mai multe județe ale țării, mai multe astfel de decizii au fost retrase de la distribuire, de CNPP. Oficialii instituției au venit cu explicații arătând care au fost rațiunile acestei măsuri.

În procedura de distribuire a deciziilor recalculate au apărut anumite situații care au impus retragerea hârtiilor. Conform CNPP, retragerea s-a făcut în următoarele situații:

  • erori în tehnoredactarea adresei de domiciliu/reședință la care trebuiau transmise deciziile de recalculare;
  • identificarea unor decizii de recalculare emise anterior datei la care a intervenit decesul beneficiarului;
  • necesitatea unor verificări suplimentare pentru a avea un calcul corect al pensiilor.

„Subliniem și cu această ocazie că manifestăm o preocupare permanentă pentru corectitudinea tuturor elementelor cuprinse în deciziile de recalculare iar funcționarii caselor teritoriale de pensii sunt la dispoziția pensionarilor, prin orice mijloace de comunicare, în vederea clarificării tuturor nelămuririlor legate de aceste decizii”, se arată în comunicatul CNPP.

Daniel Baciu

Daniel Baciu. Sursă foto: Facebook/Daniel Baciu

Cinci mii de decizii retrase în județul Alba

În județul Alba, peste 5000 de decizii de recalculare a pensiilor, emise de CNPP, vor fi reverificate pentru depistarea eventualelor erori. Măsura a fost luată de conducerea Casei Teritoriale de Pensii Alba care le-a retras de la distribuire. Directoarea instituției, Cornelia Miclea, a anunțat că procesul de reverificare este în curs.

Ea a confirmat că oamenii își vor primi documentele CNPP cu întârziere, dar a precizat că acest lucru nu va afecta și perioada în care se virează banii. Potrivit spuselor sale, listele cu numele pensionarilor ale căror decizii conțin erori au fost transmise Poștei Române care le-a oprit de la distribuire

„Solicitarea care s-a făcut, de reţinere de la distribuire a deciziilor, a venit ca urmare a solicitării din partea Casei Naţionale de Pensii Publice de verificare a unor fişiere care cuprindeau elemente care stăteau la baza stabilirii unor drepturi începând cu 1 septembrie 2024 care în urma unor verificări am constatat că există anumite suspiciuni rezonabile de a fi eronate, a declarat Cornelia Miclea, în urmă cu câteva zile.

Pensii

Pensii. Sursa foto: INQUAM

Banii plătiți de CNPP vor ajunge la timp

Directoarea Casei Județene de Pensii Alba a precizat că indiferent cât va dura reverificarea deciziilor, banii de pensii nu vor întârzia. Fiecare dintre pensionari își va primi drepturile virate de CNPP începând cu 1 septembrie, conform calendarului din lege.

„Indiferent de data la care noi vom emite aceste decizii, drepturile se acordă începând cu data de 1 septembrie 2024. Nu putem face plata decât ca urmare a emiterii unor decizii corecte”, a mai afirmat Cornelia Miclea.

Șefa Casei de Pensii Alba a subliniat că cei care nu primesc deciziile de recalculare până la 1 septembrie vor primi drepturile pe care le aveau în plată la 31 august.

Ea a declarat că nu se poate pronunța cu privire la sursa greșelilor. Este posibil să fie vorba despre o eroare de soft sau despre o greșeală a operatorilor care au introdus datele.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News