La Liga. Real Madrid a învins Celta Vigo cu 4-0, într-un meci cu două autogoluri

La Liga. Real Madrid a învins Celta Vigo cu 4-0, într-un meci cu două autogoluriReal Madrid. Sursa foto: Facebook

Real Madrid a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Celta Vigo, în etapa a 28-a din La Liga. Tabela a fost închisă de Arda Guler, în minutul 90+4.

Real Madrid a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Celta Vigo, în etapa a 28-a din La Liga. Vinicius Junior a deschis scorul la Madrid după un corner, în minutul 32. Real a reuşit desprinderea abia în ultima parte a meciului.

Real Madrid a învins Celta Vigo

În minutul 79 Rudiger a trimis în bară, balonul l-a lovit pe portarul Vicente Guaita în spate şi a intrat în plasă. Crlos Dominguez a pus şi el pe tabelă un autogol, în minutul 88, ducând scorul la 3-0 pentru Real. În minutul 90+4, Arda Guler a dat primul său gol oficial pentru madrileni și a adus victoria. S-a încheiat 4-0 pentru gazde, care conduc în clasamentul din La Liga, cu 69 de puncte, în timp ce, cu 24 de puncte, Celta ocupă locul 17.

Pentru Real urmează duelul din deplasare cu Osasuna, care va avea loc pe 16 martie.

Echipe de start

  • Real Madrid (4-3-1-2): Lunin - Vazquez, Rudiger, Nacho, Mendy - Valverde, Camavinga, Modric - Brahim Diaz - Vinicius, Rodrygo
  • Rezerve: Kepa, Carvajal, Ceballos, Fran Garcia, Arda Guler, Joselu, Kroos, Tchouameni
  • Antrenor: Carlo Ancelotti
  • Celta Vigo (4-4-2): Guaita - Manquillo, Starfelt, Nunez, Sanchez - Mingueza, Beltran, de la Torre, Bamba - Aspas, Larsen
  • Rezerve: Carrillo, Allende, Cervi, Dominguez, Douvikas, Jailson, Perez, Javier Rodriguez, Miguel Rodriguez, Kevin Vazquez, Sotello
  • Antrenor: Rafa Benitez

Într-un alt meci disputat duminică, Athletic Bilbao a învins, în deplasare, pe Las Palmas, cu 2-0. Au marcat Guruzeta (min. 31) şi Coco – autogol în minutul 65. Bilbao este pe locul 5 în campionat, cu 53 de puncte. Las Palmas a a 9-a, cu 37 de puncte.

Athletic Bilbao - Barcelona 0-0

Săptămâna trecută, Athletic Bilbao a încheiat la egalitate, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Barcelona, în etapa a 27-a din La Liga. Catalanii au avut posesia şi au câştigat mai multe dueluri, bascii au fost surprinşi de cinci ori în poziţie de afară din joc, dar înfruntarea de pe San Mames s-a încheiat fără gol marcat. O altă problemă este că Frenkie de Jong a ieşit accidentat de pe teren, pe targă, în minutul 25.

În clasament, FC Barcelona nu reuşeşte să o depăşească pe Girona şi rămâne pe locul 3, cu 58 de puncte. Athletic Bilbao are 50 de puncte adunate şi ocupă poziţia a 5-a.

Ne puteți urmări și pe Google News