Prima reacție a lui Gabi Tamaș după ce a fost eliberat: „Le mulţumesc! Nu m-au lăsat să intru în depresie”

Prima reacție a lui Gabi Tamaș după ce a fost eliberat: „Le mulţumesc! Nu m-au lăsat să intru în depresie”

Gabriel Tamaș (35 de ani) a fost eliberat după o săptămână petrecută în spatele gratiilor în Israel.

Fundașul trupei Hapoel Haifa a fost eliberat, astăzi, din închisoare și urmează să fie arestat la domiciliu, fără a putea părăsi Israelul. „În primul rând vreau să mulţumesc avocaţilor mei, soţiei mele, celor de la Hapoel Haifa, patronului şi colegilor. Vreau să le mulţumesc gardienilor care s-au purtat cu mine foarte frumos şi jos pălăria pentru ei. Nu m-au lăsat să intru în depresie. Din punctul meu de vedere, aş reveni de mâine pe teren”, a spus fundaşul în vârstă de 35 de ani, pentru Gazeta Sporturilor.

În urmă cu o săptămână, Gabriel Tamaş a fost prins băut la volan. Fundașul central a fost tras pe dreapta de poliție, nu a oprit, iar oamenii legii au reușit să oprească bolidul după câțiva kilometri, anunță gsp.ro. Tamaș, care a fost înregistrat cu o viteză de 205 kilometri la oră, într-o porțiune unde limita era de 90 de kilometri la oră, era băut, având o concentrație de 0.77 g/l de aclool, de trei ori peste limita admisă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News