Există momente în care Dumnezeu se joacă. Se amuză să strice socotelile oamenilor.

Asemenea momente, în care evenimente aparent imposibile se produc totuși, au fost numite de statisticianul american Nassim Taleb „lebede negre”, după o expresie a lui Juvenal din Satire: „O pasăre rară pe pământ ca o lebădă neagră”.

Până acum câteva sute de ani, europenii nu știau că există și lebede negre. Abia la sfârșitul secolului al XVII-lea, ele au fost descoperite de navigatorii olandezi în Australia.

Așadar, când istoria te lovește cu leuca în cap, se spune că a apărut o lebădă neagră. Ploaia dinaintea bătăliei de la Waterloo a fost o lebădă neagră. Scufundarea Titanicului, de asemenea.

Un exemplu perfect de lebădă neagră pare a fi și împușcarea ursului Arthur. Un abuz aparent banal, ca atâtea sute și mii în România, poate da lovitura de grație regimului Iohannis.

Iată argumentele:

1.   „Je suis Arthur”

O bagatelă crucială: spre deosebire de ursoaica în locul căreia a fost împușcat, Arthur avea nume. Permitea astfel identificarea emoțională cu sărmanul patruped.

Pe rețelele sociale au apărut imediat postări cu „Je suis Arthur”, după modelul celor cu „Je suis Charlie”, în urma atacului jihadist de la Charlie Hebdo.

Dintr-odată, execuția lui Arthur a fost percepută ca un act terorism.

Nu doar numele, dar și „trăsăturile de caracter” îl făceau pe Arthur „iubibil” și adoptabil de către opinia publică. Un urs mare, bătrân și blând, care trăia în adânc de codru fără să facă răi nimănui, ferindu-se cu înțelepciune de civilizația nocivă a oamenilor… Nu cerșea mila turiștilor, nu scormonea prin tomberoane, nu prăda gospodăriile…

Arthur era asemenea a milioane de români obișnuiți, care nu își doresc altceva decât să fie lăsați în pace de către stat, să-și ducă în tihnă viața modestă. Să nu fie pândiți, urmăriți, hărțuiți, agresați și, în cele din urmă, uciși cu zile.

Dar Arthur era mai mult decât atât: era cel mai mare urs din Europa, un animal fără pereche. „Regele urșilor”, cum l-a numit Le Figaro.

Deși cea mai mare parte dintre ei nu auziseră vreodată de Arthur, românii au fost cuprinși brusc de o mândrie postumă amestecată cu revoltă. Toate sentimentele noastre naționale, călcate în picioare de mai bine de trei decenii, au izbucnit la aflarea sfârșitului tragic al sărmanului urs.

Nu pe Arthur l-am plâns, ci soarta noastră amară, de eterne victime ale istoriei.

Pentru că Arthur nu era vreo specie de liliac sau de broscuță, a căror existență blochează construirea autostrăzilor. Arthur era ditamai ursul, animal care, asemenea zimbrului ori a lupului, este un simbol carpatin aflat în gena poporului român.

În subconștientul multora, lichidarea cu sânge rece a lui Arthur a echivalat cu o ucidere mitică. Un atentat național.

2.   Umbra lui Ceaușescu

Pentru a putea fi împușcat, Arthur a fost ademenit să iasă din aria naturală protejată Oituz-Ojdula. A fost pândit și ucis la câteva zeci de metri de hotarul zonei. Nu a avut nici o șansă. Practic, a fost executat.

Execuția animalului amintește flagrant de aventurile cinegetice ale lui Ceaușescu. Și el vâna de dragul de a ucide, și pentru el erau momite cele mai frumoase exemplare din păduri, și nici lor nu li se acorda vreo șansă în fața puștii cu lunetă a celui mai iubit vânător al țării.

Memoria colectivă a românilor a păstrat impresii amestecate în legătură cu Ceaușescu. Însă masacrele sale în pădurile patriei sunt cu siguranță printre cele mai detestate amintiri.

Oricât de xenofil ai fi, este imposibil să nu îți treacă prin minte acest gând: „Măcar Ceaușescu era român”.

3.   Spectrul austro-ungar

Arthur a fost împușcat în mandatul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Tanczos Barna, din partea UDMR, în județul Covasna. Acesta face parte din așa-zisul Ținut Secuiesc, pentru a cărui autonomie formațiunea maghiară militează fățiș.

Începând cu Verestoy Attila, zis „Drujba lui Dumnezeu”, UDMR are o veche socoteală cu pădurile. În această socoteală s-a băgat în ultimii ani și compania austriacă Schweighofer.

Iar prințul de Liechtenstein a venit din Austria, de unde a venit și taică-su, anul trecut, când i-a oferit lui Iohannis un premiu purtând numele unui notoriu mason marxist și globalist.

Regimul Iohannis pare să aibă o relație specială cu Austria. Banca austriacă Raiffeisen tocmai a fost scutită de plata unei datorii uriașe către statul român, după ce președintele acesteia, Steven van Groningen, a participat la protestele anti-PSD din Piața Victoriei.

Uciderea lui Arthur readuce în atenția colectivă combinația toxică austro-ungară, căreia îi cad victimă, iată, nu doar pădurile, ci și fauna din ele.

4.   Green orDeal

Cel mai devastator efect al împușcării lui Arthur este însă cel asupra electoratului progresist, susținătorii cei mai gălăgioși ai actualei puteri.

Trotinetiștii la costum și cu rucsac în spate, sunt consternați, gen. Ei, care salvează zilnic planeta, numărându-și emisiile de carbon, de la closet până la farfurie, care nu mai fac copii pentru că distrug natura atunci când cresc, care visează să trăiască în triburi, curvăsărind idilic și colectiv ca în vremea omului de grotă, fără proprietăți și fără bani, ca la 20 de ani, care își ucid cu seninătate pruncii în burți, dar se înfioară de soarta îngrozitoare a licuricilor aflați pe cale de dispariție, toți aceștia, zic, au fost loviți în moalele crezului.

Ei, cei pentru care Iohannis merge regulat pe bicicletă, plantează copăcei și își face extensie de zâmbet, se simt confuzi și trădați.

Pentru că Arthur a fost asasinat în urma unui lanț de complicități și corupție mai unsuros decât lanțul de la bicicleta lui Iohannis, lubrifiat cu migală de SPP.

Iată deci cum și în acest regim, pentru care și-au răgușit gâtlejul în piață, corupția continuă să ucidă: nu doar oameni (pasabil), ci și animale (tragic).

5.   Cine se află în cătarea serviciilor secrete?

Arthur a fost împușcat în martie, dar s-a aflat abia în mai. Deși desfășurată cu rapiditate și camuflată cu grijă, operațiunea a răsuflat.

Alarma a fost trasă de două organizații ecologiste – Agent Green din România și Verein Gegen Tierfabriken (VGT) din Austria.

Interesant, președintele Agent Green, Gabriel Păun, a devenit consilier personal al premierului Florin Cîțu, în februarie, cu o lună înainte de împușcarea lui Arthur.

Intrarea în țară, mai ales în condiții de pandemie și eludând restricțiile, a unui membru al unei familii princiare europene nu se putea face fără știința autorităților și cu implicarea activă a serviciilor secrete române.

Or, faptul că această operațiune a răsuflat are o importanță excepțională. Înseamnă că anumite cercuri din serviciile secrete au luat în cătare regimul Iohannis.

Dezvăluirea asasinării lui Arthur este un obuz cu focoase multiple. Efectele detonării lui se vor vedea în următoarele săptămâni.