Medicii belgieni au renunțat în cele din urmă să-l eutanasieze pe Van Den Bleeken, de 51 de ani, violator recidivist, asasin al unei tinere și condamnat la închisoare pe viață. „Sinuciderea asistată” pe care acesta o cere de ani de zile, nu va mai avea loc duminică.

Este vorba de o răsturnare de situație de ultimă oră, pe fondul uriașei polemici provocate de cazul lui Van Den Bleeken între ministerul public, presă și judecători.

Ministrul federal al Justiției, care acum trei zile dădea asigurări că „eutanasia va fi cu siguranță realizată”, a anunțat marți la prânz că medicii care îl tratează pe deținutul belgian „au hotărât să nu mai continue procedura”. Acesta va fi transferat la centru psihiatric din Gent, în vederea unor îngrijiri „adaptate”.

Ministrul Koen Geens a luat act de decizia medicilor, dar nu a oferit nici un indiciu asupra motivelor acestora, invocând „secretul medical”. Încurcătura Belgiei, pionieră europeană în domeniul eutanasiei, alături de Olanda, era evident. Chiar dacă paralela era puțin forțată, totuși imaginea unui deținut așteptând injecția letală, trasferat în aripa medicală a închisorii din Bruges, semăna prea mult cu culoarul american al morții.

Frank Van Den Bleeken nu dorește să fie eliberat. Se consideră incapabil să își depășească pulsiunile sexuale și criminale și se judecă el însuși ca un pericol pentru societate. Dar condițiile de detenție i se par insuportabile și a cerut trasferul la un stabiliment psihiatric din Olanda. Cum justiția belgiană l-a refuzat, el a găsit de cuviință să facă cerere de eutanasiere.

Belgia a legalizat eutanasia din 2002, în caz de boală incurabilă care „provoacă o suferință fizică și/sau psihică constantă, insuportabilă și care nu poate fi ameliorată”. Țara, care anul trecut a devenit prima din lume care a legalizat eutanasierea copiilor, a înregistrat un record de sinucideri asistate (1807) în 2013. Pentru ca eutanasierea să fie autorizată, pacientul trebuie să aibă „capacitate de discernământ”.

Problema „capacității de discernământ” a unui copil care are de ales între Durere și Moarte a constitui un motiv de dezbatere încinsă, una dintre puținele pe fondul unei societăți de o seninătate stranie: trei belgieni din patru au fost de acord, în ciuda opoziției și a corpului medical.