Suburbiile preponderent musulmane din Franța au explodat încă o dată într-o adevărată răscoală împotriva ordinii, legii și, din păcate, a albilor.

În ciuda unei mobilizări serioase a forțelor de ordine (15 000 la număr) violențele izbucnite pe 31 octombrie anul curent nu s-au limitat la așa-zisele no-go zones, ci au cuprins și cartiere liniștite. Francezii au văzut din nou mașini incendiate, forțe de ordine atacate și magazine luate cu asalt.

Mai mult, site-ul naționalist Boulevard Voltaire vorbește de o acțiune premeditată nu numai împotriva autorității statului, ci și a civililor francezi, afirmând că în zilele dinaintea răscoalei mai mulți raperi au lansat apeluri la uciderea tuturor albilor, bărbați, femei și copii. Forțele de ordine au acționat cu mare atenție pentru a nu fi acuzate din nou de rasism.

Au fost audiați de poliție 116 huligani și au fost operate 82 de arestări în încercarea de a limita pagubele materiale. Pentru Franța astfel de tulburări nu sunt însă o noutate.

Ministrul de Interne Cristophe Castaner s-a limitat să dea asigurări că violențele au fost mai mici decât în anii precedenți. Dacă alunecarea spre stânga a întregii societăți franceze este o cauză a violențelor studenților comuniști din 1968, nașterea așa-numitelor no go zones, în care autoritățile statului francez nu prea se mai încumetă să intre, are legătură directă cu răscoala suburbiilor preponderent musulmane din anul 2005.

Puțină isorie recentă vă va ajuta să înțelegeți cum a acționat așa-numitul Efect Ferguson asupra autorităților franceze. Răscoala suburbiilor din 2005 a început după un incident care a dus la moartea accidentală a doi tineri de origine nord-africană.

Citând investigațiile poliției franceze, The New York Times susține că pe 27 octombrie 2005, ora 17.20, poliția a fost chemată să investigheze o posibilă spargere la un șantier din Clichy-sous-Bois. Trei adolescenți aflați în zonă au refuzat să oprească la somația polițiștilor care încercau să dea de urma suspecților.

Cei trei au escaladat un zid și s-au ascuns într-o stație electrică. Alți șase tineri au fost reținuți de forțele de ordine pentru a fi interogați. La 17.50 li s-a dat drumul. La ora 18.12 stația de poliție din Livry-Gargan și zonele din jur au rămas în beznă. Avaria de la rețeaua electrică avea legătură cu tinerii ascunși în stație. Zyed Benna și Bouna Traoré muriseră electrocutați.

Al treilea băiat, Muhittin Altun, a suferit șoc electric, dar a fost salvat. Când și-a revenit, a povestit ce s-a întâmplat. El și nouă prieteni jucaseră fotbal. Când au plecat spre casele lor s-au întâlnit cu patrulele poliției. Deși nu aveau nimic pe conștiință au fugit în direcții diferite.

Le era teamă că vor fi ținuți patru ore la secție sau chiar că părinții vor fi chemați să-i ia acasă. Ce vină aveau polițiștii care anchetau posibila spargere pentru moartea tinerilor, e însă greu de spus.

Cert este că tragicul accident a declanșat o răscoală generalizată în cartierele imigranților. Timp de trei săptămâni, distrugerile și violențele, preponderent asupra poliției, au ajuns la o scară nemaiîntâlnită. Au fost incendiate nu mai puțin de 8.973 de mașini, dar și clădiri publice (inclusiv stații electrice).

Pentru a potoli mulțimile dezlănțuite, pe 8 noiembrie 2005 președintele de la acea vreme, Jacques Chirac, a declarat stare de urgență. Mai mult, de-a lungul celor trei săptămâni, poliția a făcut 2.888 de arestări. Intervenția forțelor de ordine nu a putut împiedica însă omorârea a doi francezi în vârstă.

Jean-Claude Irvoas de 56 de ani a fost ucis în bătaie de tinerii care voiau să-l jefuiască în timp ce făcea fotografii în Seine-Saint-Denis, această era slujba lui. Jean-Jacques Le Chenadec de 61 de ani a intrat în comă și s-a stins în câteva zile după ce a fost lovit de Salaheddine Alloul. Nu avea nicio vină. Bătrânul voia doar să stingă un coș de gunoi incendiat de manifestanți la numai câțiva metri de casa lui din Seine-Saint-Denis.

Foarte interesant este modul în care presa mainstream și politicienii de stânga au reflectat izbucnirea de furie oarbă. Jean-Claude Dassier, la acea vreme directorul general al știrilor TF 1. a recunoscut că a cenzurat informațiile venite de pe teren pentru a nu da apă la moarănextremei drepte.

BBC a acționat însă fără rețineri punând responsabilitatea atacurile pe ,mare atenție, discriminarea socială a imigranților și lipsa șanselor tinerilor musulmani de a se realiza profesional și personal. ONG-urile au dat asigurări că nu există nicio conotație islamistă a violențelor, iar The New York Times a spus că la răscoală iau parte și tineri de naționalitate franceză.

Comuniștii francezi au ieșit și ei la rampă. Secretarul PCF, Marie-George Buffet, s-a arătat indignată că Nicolas Sarkozy, la acea vreme ministru de interne, a folosit termenul racaille (gunoaie) pentru a se referi la manifestanți și a denunțat drept inacceptabilă „strategia tensiunii” folosită, în opinia ei, de autorități.

Chiar dacă alți 200 de parlamentari au cerut anchetarea unor rapperi de origine nord africană pentru incitare la violență, anchetați au fost până la urmă polițiștii care i-au urmărit pe Zyad Benna și Bouma Traore. Firește, niciun judecător n-ar fi putut să-i condamne, dar faptul că nu au fost pedepsiți a dat semnalul unor noi răbufniri de furie.

Ca și în cazul violențelor din Ferguson (Statele Unite ale Americii), răscoala din suburbiile preponderent musulmane din Franța are efecte de lungă durată. Autoritățile au dat înapoi de teamă că vor fi acuzate de rasism și vidul de putere a fost rapid umplut de interlopi.

După 13 ani de la revolta din suburbii, nimeni nu se mai miră că autoritățile ezită să intre în așa-zisele no go zones ca să intervină. Până și pompierii se încumetă numai escortați de poliție. Nu că i-ar ajuta prea mult. Nu o dată cei care scoteau oameni din foc au fost bombardați cu pietre.

Încet- încet, Republica Franceză a abandonat o parte din teritoriul național. Ce va urma e greu de spus- fie o despărțire de jure a ghetourile de Franța, fie, așa cum profețește profesorul Gilles Keppel, un război civil. Dar Keppelse înșală când spune că nu va fi un război civil clasic pentru că populația din Franța nu e înarmată.

Zilele acestea, într-unul dintre ghetouri a fost găsit un lansator de rachete rusesc. Și nu e primul, recunoaște poliția