Rareș Bogdan îl critică pe primarul New Yorkului înainte de 11 septembrie: Sfidează victimele atacului de la WTC

Rareș Bogdan îl critică pe primarul New Yorkului înainte de 11 septembrie: Sfidează victimele atacului de la WTCRareș Bogdan. Sursa foto: Facebook

Europarlamentarul Rareș Bogdan îl critică pe primarul New Yorkului, Zohran Mamdani, după un gest făcut în legătură cu documentele referitoare la comemorarea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Potrivit informațiilor prezentate de New York Post, Mamdani a semnat vineri două documente referitoare la 11 septembrie, după care i-a oferit stiloul folosit consilierului său juridic, Razi Kassem.

Rareș Bogdan, despre primarul New Yorkului: Nu toți apărătorii teroriștilor sunt în preajma politicienilor!

Gestul a atras atenția și din cauza trecutului profesional al lui Kassem. Avocatul a reprezentat deținuți de la Guantanamo Bay, printre care Ahmed al-Darbi, condamnat pentru implicarea într-un atentat din 2002.

Rareș Bogdan consideră că acesta transmite un mesaj politic și susține că administrația lui Mamdani contribuie la schimbarea modului în care sunt privite evenimentele de după atacurile din 2001.

„Primarul New York-ului sfidează victimele atacului de la WTC. Sunt 25 de ani peste câteva zile. Zoran Mamdani a semnat doua documente legate de 9/11 - și i-a trimis pixul cu care a făcut asta consilierului său juridic, Razi Kassem. Ăsta a reprezentat deținuți de la Guantánamo Bay, inclusiv pe Ahmed al-Darbi, un operativ al-Qaeda condamnat în legătură cu atentatul asupra petrolierului francez din 2002 și cumnat al unuia dintre teroriștii de pe zborul care a lovit Pentagonul la 11 septembrie 2001. Lăsați-mă cu sistemul juridic american, cu dreptul la apărare, că nu suntem copii! Nu toți apărătorii teroriștilor sunt în preajma politicienilor! Și nu oricare politicieni!!”, a arătat el.

Zohran Mamdani

Zohran Mamdani. Sursa foto: Facebook

Rareș Bogdan interpretează gestul drept un mesaj politic

Rareș Bogdan consideră că gestul lui Zohran Mamdani trebuie privit prin prisma poziției adoptate de o parte a stângii politice americane. Europarlamentarul susține că această zonă politică îl privește pe Razi Kassem drept o figură asociată apărării libertăților civile și interpretează gestul primarului New Yorkului drept un mesaj politic.

„Oricum, în cercurile stângii politice, Kassem este considerat un erou al libertăților civile. Ca să nu mai spun că aripa dură a stângii, cea din urbanul mare, nu dă doi bani pe șocarea reflexelor patriotice tradiționale, și vede în gestul lui Mamdani o declarație. Stânga progresistă dorește explicit rescrierea narațiunii de după 11 septembrie: tragedia națională se dorește a fi estompată cu “abuzurile aparatului de securitate american” împotriva minorităților. Quo vadis, America? (n. r.: încotro te îndrepți, America?)”, a avertizat europarlamentarul Rareș Bogdan.

Ce spune administrația lui Zohran Mamdani

Biroul primarului a oferit o explicație pentru prezența lui Razi Kassem la ceremonie. Potrivit New York Post, administrația susține că avocatul și echipa sa au redactat documentele semnate de Mamdani, iar participarea lui la ceremonie a fost legată de atribuțiile sale de consilier juridic principal.

Kassem, în vârstă de 48 de ani, a fondat o clinică juridică la City University of New York, prin care sunt oferite servicii juridice gratuite musulmanilor. El l-a reprezentat și pe Mahmoud Khalil, unul dintre liderii protestelor pro-palestiniene de la Universitatea Columbia, care a fost reținut de autoritățile pentru imigrație.

Potrivit New York Post, Kassem nu a participat la conferința de presă de la început. El ar fi ajuns cu aproximativ 15 minute întârziere, apoi a plecat rapid.

Gestul are loc înaintea comemorării atacurilor de la 11 septembrie

Incidentul are loc cu puțin timp înainte de împlinirea a 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. În acea zi, aproape 3.000 de persoane au fost ucise după ce teroriștii au deturnat patru avioane, două dintre acestea fiind folosite pentru atacarea turnurilor World Trade Center din New York.

Atacurile au schimbat profund politica de securitate a Statelor Unite și au declanșat războiul împotriva terorismului.