Timişoara a îngenuncheat Rapidul aseară, după o luptă eroică.
FC Timişoara a administrat Rapidului aseară cea de-a doua înfrângere din campionat: 1-0, autorul golului fiind Rusici (minutul 87). Partida s-a disputat într-o atmosferă incendiară creată de fanii bănăţeni, iar tensiunea din teren a atins cote dramatice, în special în ultimele minute ale meciului. După ce a rămas în zece oameni, echipa lui Dusan Uhrin a dat lovitura de graţie Rapidului în urma unei faze fixe. Portarul spaniol Urko Pardo a scăpat mingea centrată din corner şi Rusici a trimis balonul în plasă. Timişorenii au mai ratat câteva ocazii uriaşe în final, prin Rusici şi Stelian Stancu.
> Din formula de start a Rapidului au ieşit în evidenţă titularizarea portarului spaniol Urko Pardo, care a dezamăgit crunt la debutul în tricoul „vişiniilor“, precum şi păstrarea pe banca de rezerve a rebelilor Boya şi Bozovici. De asemenea, brazilianul Pitbull a fost pentru prima dată titular de când a venit la Rapid. După evoluţia bună din meciul cu Dinamo, acesta i-a luat locul în primul unsprezece lui Juliano Spadacio.
> În minutul 49 al partidei, fostul rapidist Vali Bădoi a fost lovit cu genunchiul în cap de Claudio Pitbull şi a rămas întins pe gazon minute în şir. Fundaşul timişorenilor şi-a revenit în cele din urmă şi a continuat jocul. De cealaltă parte, Joao Paulo Andrade s-a accidentat în minutul 60 şi nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit de Herea.
> Bănăţenii au evoluat cu un om mai puţin în ultima jumătate de oră după ce fundaşul Sretenovici l-a lovit cu cotul pe Lazăr la un duel aerian şi a văzut direct cartonaşul roşu. Din acel moment, giuleştenii au fost huiduiţi la fiecare atingere de balon. În minutul 69, Dan Alexa (care avea un avertisment în acel moment) l-a luat de gât şi l-a trântit pe acelaşi Costin Lazăr, însă nu a văzut nici măcar cartonaşul galben.
> Cele două galerii au făcut spectacol înainte de începerea partidei şi au arătat încă o dată cât sunt de prietene. Acestea au strigat împotriva rivalei Dinamo şi s-au încurajat reciproc. > Galeria timişoreană a scandat numele lui Toni Doboş, aflat în stare critică după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie deosebit de grav. De asemenea, la staţia de amplificare a stadionului s-a anunţat că oficialii clubului de pe Bega sunt alături de fostul preşedinte al Politehnicii Timişoara.
> Marian Iancu, patronul gazdelor, nu a fost prezent la derby-ul de aseară, aşa cum anunţase de altfel cu câteva zile înaintea partidei.
LIGA I
FC TIMIŞOARA - RAPID. . . . . . . . 1-0 Marcator: Rusici (87)
FC TIMIŞOARA: Pantilimon 5 - Bădoi 6, Luchin 6, Sretenovici 4, Milhazes 5 - Abiodun 6 (78, Arman Karamian), Alexa 5, Magera 6, Artiom Karamian 6 (58, S. Stancu 5) - Goga 6 (83, Parks), Rusici 7. Antrenor: Dusan Uhrin jr.
RAPID: Pardo 4 - Maftei 5, R. Fernandes 5, M. Constantin 5, Perjă 5 - C. Lazăr 5, J.P. Andrade 6 (61, Herea 5) - Pitbull 7, Julio Cesar 5, Cesinha 5 (46, Spadacio 5) - Djalovici 4 (78, Boya). Antrenor: Jose Peseiro
Stadion: Dan Păltinişanu; Eliminat: Sretenovici (63); Spectatori: 20.000; Arbitri: Ov. Haţegan 5 - M. Nagy 5, I. Onicaş 5
"Nu mă aşteptam să câştigăm în zece oameni. Ne-am mobilizat exemplar. Rapidul are o echipă bună, dar am jucat mai bine tactic.", Dusan Uhrin jr., antrenor FC Timişoara