Radiografia stomatologiei românești, cu Dr. Florin Lăzărescu: prevenția lipsește, costurile cresc

Radiografia stomatologiei românești, cu Dr. Florin Lăzărescu: prevenția lipsește, costurile cresc

Invitatul de astăzi al podcastului „Capital de Sănătate” este Dr. Florin Lăzărescu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR). În dialog cu Sorin Andreiana, redactor-șef al revistei Capital, Dr. Lăzărescu vorbește despre radiografia completă a sănătății orale în România — un sistem în care prevenția lipsește, fondurile se epuizează rapid, iar accesul la servicii este profund inegal.

„Sănătatea orală a românilor nu arată bine”, spune președintele CMSR, subliniind că lipsa unui program național de prevenție și profilaxie se vede în urgențe, costuri și decalaje. Deși în 2024 s-au decontat servicii de peste 500 milioane lei (≈100 mil. €), plafonul mediu pe medic rămâne insuficient, pachetele sunt înguste, iar doar 20–25% dintre stomatologi lucrează cu CNAS.

„Am făcut un studiu – momentul zero la care ne raportăm”, explică Dr. Lăzărescu despre prima radiografie națională a sănătății orale. Concluziile sunt clare: românii ajung la medic târziu, mai ales în urgențe; prevenția aproape nu există; iar în mediul rural, un medic deservește chiar și 4.000 de pacienți.

Soluțiile CMSR includ creșterea plafonului mediu la 10.000 lei/medic, extinderea numărului de manopere decontate și actualizarea prețurilor la nivelul real al pieței. În paralel, colegiul dezvoltă campanii educaționale pentru copii („Școala Altfel”), parteneriate cu INSP pentru prevenirea consumului de tutun și proiecte creative – precum un erou de benzi desenate dedicat vârstei 10–12 ani, în colaborare cu UNEATC și UMF „Carol Davila”.

Mesajul președintelui CMSR este dublu: pentru autorități – „prevenția e cea mai ieftină politică publică”; pentru public – „stomatologia a avansat, nu trebuie să ne mai fie frică. E mai ieftin să previi decât să tratezi.”

Ne puteți urmări și pe Google News