Putin l-a pus în aşteptare pe Poroşenko. Rusia nu se grăbeşte să facă schimb de prizonieri cu Ucraina
- Cosmin Nachiu
- 11 iunie 2018, 09:44
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat duminică faptul că este “prematur” să divulge modalităţile posibilului schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina discutat cu o zi în urmă cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko.
"Este prematur la acest moment să spunem cum va fi rezolvată această chestiune", a declarat Putin la Qindgdao, în China, unde participă la summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai. Lăsând de înţeles că se desfăşoară discuţii în culise, el şi-a exprimat dorinţa "de a nu încălca nimic şi de a nu perturba nimic".
Acest schimb de prizonieri a fost evocat sâmbătă la telefon de Putin şi Poroşenko, la iniţiativa acestuia din urmă, la mai puţin de o săptămână până la deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia.
Arestările şi condamnările mediatizate de cetăţeni din cele două ţări s-au înmulţit în ultimii ani, în contextul în care relaţiile s-au degradat, după venirea la putere a pro-occidentalilor la Kiev, urmată de anexarea Crimeii de către Rusia în martie 2014 şi de declanşarea unui conflict sângeros cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei.
Cel mai cunoscut caz este cel al cineastului ucrainean Oleg Senţov, care ispăşeşte o pedeapsă de 20 de ani de detenţie pentru 'terorism' şi 'trafic de arme' într-o închisoare din Marele Nord rus. El se află într-o grevă a foamei de la 14 mai pentru a cere eliberarea sa şi a altor prizonieri ucraineni din Rusia.
În vârstă de 41 de ani, Oleg Senţov s-a declarat dispus să moară în închisoare. Transferat la infirmerie, el a pierdut opt kilograme în greutate, iar medicii au ameninţat că îl vor hrăni cu forţa, a declarat pentru AFP avocatul său, Dmitri Dinze.
"Toată lumea a înţeles că nu voi ceda", a precizat cineastul într-o scrisoare publicată sâmbătă.
Autorităţile ucrainene estimează la circa 70 numărul ucrainenilor închişi din motive politice în Rusia şi Crimeea şi s-au declarat dispuse să ofere la schimb "23 de ruşi care au comis acte de spionaj în Ucraina"