PULSUL PLANETEI. Revoluția pentru reforme europene și stat de drept

De o săptămână și mai bine, în Piața Marii Adunări Naționale, protestatarii își manifestă vocal protestul împotriva încetinelii reformelor europene, și exasperarea față de lipsa luptei împotriva corupției în Republica Moldova, pentru independența justiției și crearea statului de drept.

 Un protest pașnic, legitim, bine venit, pentru a presa clasa politică de la Chișinău și instituțiile statului să treacă mai repede la treabă.

Platforma Dreptate și Adevăr a apărut, pe bună dreptate, pentru a evita ca mesajul profund anticorupție, îndreptat spre evitarea delapidărilor din sistemul financiar și din economie și pentru pedepsirea vinovaților furtului de un miliard, să devină un mesaj anti-european, preluat de opoziția de stânga, anarhistă și prorusă condusă de socialiștii lui Igor Dodon și de anarhiștii de stânga pro-ruși ai lui Renato Usatâi. Asta pentru că lupta anticorupție acolo unde a dat rezultate – la București, de exemplu – se situează mână în mână cu reformele europene, cu adoptarea normelor europene, cu construcția instituțiilor europene care să funcționeze, în nici un caz cu oligarhia și lipsa de reguli de tip moscovit, combinată cu coordonarea și spolierea economiei de către siloviki și oligarhii lor și de utilizarea raketului bandidesc pentru deturnarea fondurilor și resurselor statului de la populație către un număr de potentați stabiliți de către Tatuca suprem. Cel care decide și cine rămâne și cine e pedepsit, dacă a plătit deajuns stăpânului sau nu.

Dacă această componentă civică a pieței e legitimă, mai puțin fericită este componenta de revendicări radicale și nerealiste care anulează legitimitatea mișcării și o duc spre confiscare de către un număr de reprezentanți. E și cea care permite infiltrarea de agende colaterale și murdărirea unui protest corect și legitim, făcut în mod pașnic în condiții legale. Asta pentru că unele din pornirile organizatorilor îi împing spre preistoria protestelor democratice, nu îi mențin în spațiul non violent, constituțional, democratic al Republicii Moldova de astăzi. Asta pentru că protestatarii au venit cu pretenții extreme, decurgând parcă din tabletele cu planificări strategice ale fostului lider comunisto-anarhist Mark Tkaciuc. Demisia Președintelui, demisia guvernului, demisia și dizolvarea completă a Parlamentului, alegeri anticipate, demisia directorului CNA, a procurorului general, a șefului CSM ... a tuturor. Destructurarea completă a instituțiilor statului Republica Moldova, eliminarea conducerilor tuturor puterilor legitime în stat, iar puterea să fie predată, bineînțeles, emanaților din stradă, de toate culorile, pentru că ei ar fi aleși de Marea Adunare Națională de duminică 6 septembrie.

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

Ce se întâmplă, doctore? Hai live cu Turcescu la 12:00

Atunci când ieși din regulile democratice și când te situezi în afara legislației și a constituției, alterezi tot ce ai construit cu migală, și riști să compromiți o mișcare altfel salutară de presiune civică asupra Guvernului și autorității pentru a trece mai repede la reforme. Și, de asemenea, riști să fii necredibil sau să risipești acest elan și acumulare de nemulțumire publică în vânt. Trec aici peste alte agende individuale parazit și structuri ce încearcă preluarea mișcării din stradă. De aceea, o gândire pragmatică și civică trebuie să privească și spre finalitatea unei asemenea mișcări. Cum pot să obțin, ce-mi doresc să obțin din acest efort al cetățenilor aflați în stradă. Și e responsabilitatea organizatorilor unei asemenea manifestații să se gândească la finalitate.

În mod normal există, teoretic, patru formule de ieșire dintr-o asemenea manifestație publică nonstop. Unele au finalitate și sunt pozitive, constructive, valorifică forța societății civile și a protestatarilor, altele sunt fără finalitate și irosesc această resursă de credibilitate, legitimitate și voință de susținere a reformelor și vindecare a propriului stat de corupție. Din nou, e responsabilitatea organizatorilor să dirijeze mișcarea de stradă spre a valorifica efortul cetățenilor și a-l face să lucreze în scopul propus. Mișcarea poate avea veleități politice. Efortul și mișcarea publică se poate transforma într-o bază de pornire a unui proiect politic, care să catalizeze această susținere, fapt care se reflectă în viitorul partid sau formațiune politică. Aceasta intră în cursa electorală, câștigă voturi și merge la guvernare ca să aplice programul.

Mișcarea poate rămâne la nivelul unui grup civic de presiune. Acesta își propune nu să preia puterea politică, ci să creeze mecanisme de supervizare și monitorizare a guvernului pentru a obține lucruri concrete în timp cât mai scurt: reforme, legi ale adaptării țintelor din Planul de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere și Acordului de Liber Schimb cu UE, instrumente pentru anchetarea furtului secolului, identificarea miliardului, a vinovaților, aducerea în țară a banilor recuperați și trimiterea în justiție a vinovaților. În plus, se pot obține elemente concrete în declanșarea voinței politice pentru ca instituțiile statului de drept să funcționeze, să-și facă rolul pentru care au fost create, pentru societate și spre beneficiul cetățenilor.

Ca om provenind din societatea civilă, aș merge mai degrabă pe acest drum. Iar dacă tot liderii mișcării civice au fost primiți de către premier, și dacă tot a fost oferta completării colegiilor ministerelor și a grupului consultativ al societății civile la Guvern, de ce să nu se semneze și un document cu primele 10 elemente concrete de făcut și urmărit, cu mecanismul de monitorizare de către asociația civică ce-i reprezintă pe cei din piață. E o finalitate iar dacă proiectul nu e îndeplinit, oricând protestatarii se pot întoarce să reia protestele pentru obținerea unui punct sau altul din programul convenit și semnat împreună cu Guvernul.

În fine, există și ieșiri fără finalitate sau cu finalitate nedorită: mișcarea poate fi preluată sau alterată de grupuri violente, și poate să se transforme în ceea ce am văzut în aprilie 2009. Semnalele au fost: arestarea membrilor Antifa ai lui Grigore Petrenco, acasă la care s-au găsit arme de foc militare și grenade, anunțul lui Renato Usatâi că va face marșul de la Bălți la Chișinău să preia piața și să intre în Guvern sau ultimatumul lui Igor Dodon, care a dat termen 22 septembrie pentru alegeri anticipate, după care a sărit în avion și a plecat la Moscova, urmat la scurt timp de doamna Zinaida Greceanîi, după cum a scris presa. Iar responsabilitatea violențelor de orice fel revine tot organizatorilor mitingului.

Și mai există o variantă, la fel de nefastă și tristă, pentru că ea afectează direct speranța pe care și-au pus-o participanții la miting în această mișcare de protest: menținerea oamenilor în piață, cu o agendă parazit sau nerelevantă, nerealistă și imposibil de atins, în așa fel încât, până la urmă, entuziasmul scade, oboseala apare, iar mișcarea se stinge fără vreo finalitate. Cea mai nefericită ieșire din formula prezentă în stradă.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.