Igor Dodon fusese întrebat de un „prieten” ce face el pentru „cei peste 4 milioane de moldoveni de peste Prut”, adică din Moldova românească. Drept răspuns, Dodon a spus că „trebuie elaborat un mecanism de acordare a cetăţeniei Republicii Moldova” pentru aceştia.

Oricât de aberant, negândit și original ar putea părea un asemenea demers, trebuie reamintit că agitarea proiectului „Moldova Mare” la Chișinău datează dintr-un moment imediat după independența de stat, atunci când Președintele Mircea Snegur a organizat, în 6 martie 1994, Congresul „Casa Noastră Republica Moldova”, iar majoritatea, aparținând Partidului Democrat Agrar din Moldova de la acea vreme, susținută de cel de-al doilea grup parlamentar al Partidului Socialist-Asociația Unitate-„ Edinstvo” a venit cu ideea că o încununare a teoriei moldovenismului – există poporul moldovean distinct de cel român – ar trebui să fie constituirea statului Moldova Mare, prin unirea la Republica Moldova independentă a Moldovei istorice românești. Dumitru Moțpan, președintele PDAM a lansat public teza atunci, susținută de pseudoistorici precum Artiom Lazarev și Vasili Stati.

Al doilea moment de recrudescență moldovenist în Republica Moldova a fost cel de după preluarea Guvernării Republicii Moldova de către comuniști, atunci când a fost aprobată Legea Concepției Politicii naționale – românii devenind a șasea minoritate în Republica Moldova pe lângă o majoritate „moldovenească”, distinctă. Tot atunci negarea acestei prevederi consemnată în lege urma să fie sancționată penal. Ulterior, recursul la istoria contrafăcută sovietică și teoria moldovenismului l-a dus pe Victor Stepaniuc, vicepreședinte al Partidului Comuniștilor, în situația de a reînvia subiectul Moldova Mare.

Faptul că o asemenea temă e agitată, chiar și la nivelul unui aranjament marginal de schimb de replici pe o rețea de socializare, dar escaladat în presa de la Chișinău, arată că subiectul e viu și gata de a fi utilizat de către partidele pro-ruse din Republica Moldova, chiar și după ce Curtea Constituțională a recunoscut preeminența Declarației de Independență a Republicii Moldova asupra Constituției și a consacrat numele limbii de stat în Republica Moldova ca limba română.

Trecem peste efectul secundar al unei asemenea inițiative pentru inițiatori. Adoptarea ei, altfel imposibilă în varianta actualei majorități parlamentare proeuropene, dincolo de formula de neconstituționalitate pe care o presupune, ar consemna lipsa de apetență pentru această cetățenie din partea românilor moldoveni. Admițând prin absurd și un asemenea pas depășit, alegerile din Republica Moldova făcute cu „cei 4 milioane de moldoveni din România” ar arăta cu totul altfel decât și-o doresc Dodon și alți înfierbântați de la Chișinău.

Cred că este vorba despre un simplu derapaj, dacă nu despre o provocare minoră și negândită. Totuși împingerea dezbaterii publice în spațiul identitar astăzi, când Guvernul Republicii Moldova face eforturi pentru a dobândi încrederea partenerilor externi că este serios în angajamentul său pentru reformele pro-europene, poate determina deturnarea agendei publice spre subiecte ce duc la divergențe în societate și nu ajută, în nici un caz, la îmbunătățirea vieții cetățenilor Republicii Moldova, că aceștia se declară români sau moldoveni.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.