Nu numai în Irak și Siria, sub steagul Daesh – ISIL, au venit mercenari și luptători fără de țară în căutarea unei averi, a unei poziții și a unui viitor mai bun.
A unei vieți, de ce nu? Fenomenul mercenarilor, al luptătorilor străini, al aventurierilor fără de țară, care-și încearcă norocul, există și în Estul Ucrainei. Astfel, pe site-ul „Aktuality. sk”, Karol Lovas a plasat un interviu pe care a reușit să-l ia unui slovac recrutat în armata separatiștilor pro-ruși din Donetsk.
Martin Keprta are 26 de ani. Nu ne spune cum a fost recrutat și cum a ajuns în teatrul de operațiuni. Dar el a dezvăluit elementele caracteristice ale fenomenului mercenariatului în Estul Ucrainei. Locotenent și „inspector principal” într- o brigadă de 2.500 de oameni, el are în coordonare un pluton de 35 de persoane, din care însă doar o grupă de maximum 10 oameni merge efectiv la luptă.
Luptătorii „voluntari” pe bani din Estul Ucrainei au între 16 și 60 de ani. Nu se știe cât primesc ca salariu, dar alte surse vorbesc despre un minimum de 500-600 de dolari pentru gradați instruiți, cu experiență militară. Cei mai mulți provin din Ucraina, Federația Rusă, din zona separatistă Abhazia a Georgiei, din Cecenia, dar există mercenari și din țările fostei Iugoslavii, din Franța, Spania, Grecia.
„Mi-am găsit o țară nouă pe care vreau să o servesc și, dacă va fi nevoie, o să mor cu arma în mână pentru ea”, a declarat slovacul, membru al „Armatei oficiale” a republicii independente Donetsk. Obiectivul luptei sale este recunoașterea statului și perspectiva realizării Novorossia.
Dezvăluirile apărute arată câteva lucruri interesante despre o componentă a trupelor din Estul Ucrainei. Ca și colegii mult mai numeroși, mai relevanți și mai bine plătiți din Irak și Siria, luptătorii din statele fostei Iugoslavii, dar și din Occidentul european, fără perspective în țările lor de origine, neintegrați sau care se simt respinși de statele strămoșilor lor, merg să-și „facă” o țară, acolo unde „să fie ceva”. Poate nu președinți, miniștri sau șefi de instituții centrale, dar măcar ofițeri într-o armată oficială, lucru pe care acasă nu l-au reușit sau poziție pe care au pierdut- o la o eventuală restructurare a armatei.
Încă nu a fost identificat mecanismul de recrutare în Occident. În Abhazia, Cecenia, în toată Federația Rusă, lucrurile sunt clare. În Serbia și statele Balcanilor de Vest, e mai lesne de înțeles „solidaritatea slavă”. Important e faptul că acest mecanism nu este identificat însă în Occident, unde există o preocupare de ceva timp pentru recrutarea ilegală pentru războiul din Siria, Irak și alte locuri din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord.
Responsabilitatea revine tot autorităților și societăților de unde provin mercenarii. Mai întâi pentru că nu mai simt nici o apartenență și legătură cu țara mamă – nu e vorba despre imigranți sau reprezentanți din foste colonii aici, ci de locuitori europeni de generații. Apoi cei în cauză nu au nici un viitor la ei în țară, îngroașă pătura șomerilor sau sunt militari trecuți prea repede la vatră, care se simt inutili și încearcă să-și valorifice abilitățile altundeva, dacă țara lor nu mai are nevoie de ei. În fine, e vorba despre aventurieri care și-au găsit o ocupație: războiul și construcția unei noi țări artificiale. În acest trend, putem aștepta în viitor o explozie de confruntări de această factură peste tot, mai ales în statele slabe, dar de ce nu și în mijlocul Europei.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
