PSD și-a pus în cap sindicatele din Sănătate. Impozitul progresiv duce la proteste și grevă generală

PSD și-a pus în cap sindicatele din Sănătate. Impozitul progresiv duce la proteste și grevă generală Sursa foto: Federatia Sanitas din Romania / Facebook

Conform Federației Solidaritatea Sanitară, sindicatele din domeniul sănătății avertizează cu privire la organizarea de proteste și chiar declanșarea unei greve generale. Această decizie a fost luată în contextul posibilei introduceri a impozitării progresive, care ar putea afecta în mod semnificativ medicii, în special pe cei care efectuează gărzi în afara normei.

Cei din domeniul sănătății se tem că salariile lor ar putea fi înghețate, deși guvernul a asigurat că aceștia nu vor fi afectați de măsurile de austeritate din ordonanța recentă. O astfel de măsură ar afecta în mod direct și rapid medici care efectuează gărzile din afara normei de bază prin scăderea (suplimentară) a veniturilor aferente activității profesionale din linia de gardă.

Există o probabilitatea foarte mare ca adoptarea unei astfel de măsuri să determine reluarea protestelor pe modelul celor din vara anului 2016 (refuzul de a efectua gărzile suplimentare din partea unui mare număr de medici), de data aceasta cu caracter spontan.

Sindicatele din sănătate amenință cu proteste și grevă generală

Protestele ar putea fi similare cu cele din vara anului 2016, când un număr mare de medici au refuzat să efectueze gărzi suplimentare. Protestele ar putea avea loc de data aceasta în mod spontan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Impozitarea progresivă trebuie înțeleasă în adevărata ei natură, în contextul inflației este echivalentă cu scăderi ale veniturilor, afectând toate categoriile de angajați, susțin reprezentanții federației.

Pentru medicii care efectuează gărzi în afara normei de bază, această măsură are un impact negativ suplimentar, deoarece activitatea lor din timpul gărzilor suplimentare nu este recunoscută ca timp de muncă efectiv, ceea ce duce la o recompensare cu un spor, în loc de un salariu.

Pentru a fi mai clar, medicii care efectuează gărzi suplimentare sunt angajați în baza unui contract individual de muncă distinct de cel pentru norma de bază. Cu toate acestea, conform Deciziei nr. 59/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, veniturile aferente gărzilor suplimentare nu sunt considerate parte din salariul de bază, ci din alte drepturi salariale care sunt incluse în salariul brut.

Strategiile privitoare la domeniul sănătății sunt pline de erori

Reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară mai susțin că Ministerul Sănătății a continuat să facă erori procedurale în elaborarea PNRR-ului, fără a consulta partenerii sociali. Mai grav este faptul că Federația „Solidaritatea Sanitară” a cerut în mod repetat modificarea strategiilor, prin includerea unor propuneri concrete în interesul angajaților, dar Ministerul Sănătății a refuzat să respecte obligațiile de dialog social.

„Contractul colectiv de munca la nivel de sector Sănătate. În condițiile în care finalizarea și semnarea acestuia întârzie în continuare, lipsind de drepturi tot mai mulți angajați, rezultatul îl constituie amplificarea nemulțumirilor profesioniștilor din sănătate. Unul dintre efectele acestor întârzieri semnificative îl constituie creșterea continuă a gradului de epuizare a angajaților, cauzată de pierderea drepturilor ce au ca obiectiv recuperarea capacității de muncă”, se mai arată în comunicatul transmis de Federația Solidaritatea Sanitară.

Reamintim că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut în timpul ședinței coaliției de guvernare de luni, 24 aprilie, veniturile românilor să fie impozitate progresiv, începând cu cei care cumulează pensia cu salariulpensiile speciale, pensiile speciale cumulate cu alt fel de pensie și salariile de la companiile de stat sau cele de reglementare, precum ANRE sau ASF. De asemenea, alți lideri ai PSD au militat pentru reîntoarcerea României la taxarea progresivă, în repetate rânduri.