PSD lovește puternic în Guvern: „Este revoltător... sunt preocupați de liste”
- Ionel Sclavone
- 18 octombrie 2020, 17:42
PSD acuză Guvernul că este mai preocupat de organizarea alegerilor și mai puțin de sănătatea cetățenilor, chiar și acum când Bucureștiul a intrat în scenariul roșu.
PSD consideră „revoltător” fapul că în ziua în care Bucureştiul intră în scenariul roşu, membrii Guvernului în frunte cu premierul Ludovic Orban „sunt preocupaţi tot de împărţirea ciolanului şi de alegeri”.
„Este revoltător că în ziua în care Capitala intră în scenariul roşu, membrii Guvernului în frunte cu Orban sunt preocupaţi tot de împărţirea ciolanului şi de alegeri. Orban a uitat că e premierul României şi face şedinţe politice la PNL pentru a-şi pune politrucii şi interlopii pe liste... Anisie, ministrul catastrofă al Educaţiei, este preocupată astăzi să prindă lista lui Orban şi le va spune părinţilor mâine, când toţi sunt deja la serviciu, ce se întâmplă cu copiii lor...”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina oficială de Facebook, a partidului.
Potrivit sursei citate, prefectul Capitalei, cel care ar trebui să convoace Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, este în concediu, iar subprefecții au alte preocupări.
„Prefectul Capitalei, cel care ar trebui să convoace Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, este în concediu. I-a liniştit pe bucureşteni, spunându-le că nu e nicio grabă... Subprefecţii dorm”, au mai arătat social-democraţii în mesajul pe care l-au postat pe Faceebok.
Totodată, aceștia au arătat că ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, este dispărut complet din peisaj, la fel ca DSP-urile care ar trebui să adopte primele măsuri în noul context epidemiologic.
„Între timp, cei din HORECA - deschişi electoral, acum o lună, închişi după alegeri, apoi deschişi din nou, sunt forţaţi acum să închidă definitiv. Totul, în bătaie de joc! Aceasta este guvernarea lui Iohannis. Cea în care haosul, nepăsarea şi minciuna domnesc”, se mai afirmă în mesajul postat de PSD.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică 3.920 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 180.388. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat şi 60 de decese, bilanţul fiind de 5.872.
Bucureştiul a trecut de pragul de 3 în ceea ce priveşte incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost înregistrate 770 de noi cazuri de COVID-19.
Citește și:
Ce titlu științific și-a tras primarul de Iași. O să-l judece colegii săi, academicienii
Băsescu dă cu Iohannis de pământ. Bombă după bombă la adresa președintelui!
Anunț de ultimă oră. Ministrul Educației spune când se închid școlile. UPDATE