Proiect de lege: 51% din carnea, legumele şi fructele din supermarket să fie româneşti

Proiect de lege: 51% din carnea, legumele şi fructele din supermarket să fie româneşti

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu a depus, astăzi, un proiect de lege prin care să fie impusă măsura potrivit căreia 51% din carnea, legumele şi fructele comercializate în supermarketuri să fie din producţie românească. În lunile de iarnă, decembrie-februarie, legumele şi fructele din import pot reprezenta însă 70 %din ofertă.

"Consider că un produs românesc din categoriile menţionate, certificat sanitar, conferă un plus de garanţie pentru clientul care caută un produs proaspăt, cât mai natural, şi pentru care faptul că provine din ţara sa constituie un criteriu în plus în alegerile făcute. Astfel, se va stimula producţia, se vor putea crea locuri de muncă, vor creşte încasările la buget şi cetăţeanul va şti că va găsi tot timpul în hipermarket, de exemplu, un măr românesc şi nu doar unele aduse din import", spune senatorul PSD Ovidiu Donţu, citat de mediafax.ro.

Propunerea legislativă prevede și sancțiuni în cazul în care aceste măsuri nu vor fi respectate, și anume, amendă cuprinsă între 25.000 de lei şi 50.000 de lei. Obligaţia ar intra în vigoare la şase luni de la publicarea legii adoptate.

Ne puteți urmări și pe Google News